-
Echipa României a câștigat, ieri, meciul cu Elveția
-
Cealaltă calificată din Zona D este Spania
Pe terenurile Tenis Club Focșani-Școala de Tenis George Bucuroiu s-au încheiat ieri întrecerile turneului de calificare al Zonei D rezervată băieților U12, din European Summer Cup by Dunlop – Campionatul European 2022. Echipa României alcătuită din Patrik David Bolduț (ACS Sergiu Carp Tennis Club), Lucas Alexandru Miloș (CS Sport 4 Fun Timișoara) și Andrei Radu (CS Tenis Club Champion București), antrenați de Sergiu Carp a câștigat, în ultima zi a turneului, partida cu Elveția, și s-a calificat pentru Turneul final al Summer Cup U 12 de la Dijon, în Franța, 4-7 august.
După cele două jocuri de simplu era 2-0, scor suficient pentru victoria României. În deschiderea întâlnirii, Andrei Radu a trecut cu 2-0 de Noel Kim Baschmann. A urmat o dispută cu răsturnări de scor spectaculoase produse de Patrik David Bolduț în fața lui Delano Streich. Elvețianul a condus cu 3-0 în primul set, dar Patrik a întors la 6-3. În setul al doilea Streich a avut 4-1 și a fost întrecut cu 6-4! Meciul de dublu a revenit tot României, care a încheiat turneul fără set pierdut!
Până în finală, România se impusese cu 3-0 în partidele cu Bulgaria, Ucraina și Moldova.
A doua calificată din Zona D pentru Turneul Final al Summer Cup 2022 este Spania care a întrecut în cealaltă partidă a play-off-ului de ieri pe Bulgaria, cu 2-1.
La turneul de la Focșani au participat echipele României, Spaniei, Elveției, Bulgariei, Ucrainei, Moldovei, Georgiei și Serbiei.
Prima competiție de anvergură găzduită de noua arenă de pe strada Alunului, din noua zonă rezidențială Cartier Livadă, a fost o certă reușită: prin condițiile excelente oferite concurenților, calitatea terenurilor, organizare. Profesorii antrenori Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae au reușit ceea ce nici un alt club – privat sau bugetar nu a făcut! Au construit – amenajat o bază sportivă modernă, cu terenuri cu zgură și pe hard, devenită și Centru Regional de Pregătire al FR Tenis.