Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

România va exploata resursele de pe asteroizii din apropierea Pământului; există deja o cosmobază în județul Vâlcea

Compania aerospaţială ARCA Space a lansat, la începutul acestei săptămâni, la cosmobaza pe care a realizat-o în comuna Stoeneşti, județul Vâlcea, un proiect complex prin care intenţionează ca până în 2027 să pună la punct tehnologia necesară construirii şi lansării unor vehicule spaţiale, cu ajutorul cărora să exploateze cu costuri reduse resursele aflate pe asteroizii din apropierea planetei noastre.

„Pentru programul AMi (Asteroid Mining) Exploration am luat toată experienţa noastră acumulată în ultimii 23 de ani şi am pus-o într-un proiect care va defini, îndrăznim noi să spunem, dezvoltarea industriei spaţiale pentru următorul deceniu şi pe mai departe. Concret, AMi ţinteşte ca în următoarele decenii să creeze una dintre cele mai mari averi prin crearea unui serviciu de exploatare a resurselor aflate pe asteroizii din apropierea Pământului. Multe alte companii din lume vor să facă aceste lucruri, dar eşuează, pentru că prevăd folosirea unor rachete extrem de scumpe, iar cheia reuşitei unui astfel de proiect este disponibilitatea tehnologiei eficiente din punct de vedere al costului”, a spus preşedintele companiei, Dumitru Popescu.

ARCA intenţionează să folosească în acest sens tehnologia pe care a dezvoltat-o în ultimii ani şi pe care a testat-o deja pe o rachetă semireutilizabilă, alimentată cu combustibil pe bază de apă, prin noul proiect fiind demarată construirea unei versiuni mai mari a acesteia, care să poată să transporte în spaţiu un vehicul de exploatare minieră ce va fi, de asemenea, fabricat de compania vâlceană. „Noi vom folosi tehnologia EcoRocket, o tehnologie pe care am implementat-o la ARCA şi care foloseşte pentru primele trepte o tehnologie de propulsie cu combustibil pe bază de apă. Este mult mai puţin eficient decât combustibili poluanţi şi toxici folosiţi în prezent, dar ecologic şi, extrem de important, mult, mult mai ieftin. (…) Explorarea asteroizilor s-a mai făcut, dar în scop de cercetare, nu de exploatare economică. Japonia şi Statele Unite – iar acum China în pregătire – au trimis deja sonde pe obiecte spaţiale apropiate Pământului şi au reuşit să aducă mostre de minereu. Există, de asemenea, mai multe companii care au ca obiectiv exploatarea minieră. Ceea ce nu au însă aceste companii este racheta care să-i ducă acolo într-un mod care să fie viabil din punct de vedere economic. Rachetele actuale sunt foarte scumpe, iar cantitatea de minereu adusă nu ar reuşi să acopere valoarea zborului. Obiectivul nostru este să aducem pentru fiecare lansare o cantitate de minereu în valoare de 85 de milioane de dolari”, a mai spus reprezentantul ARCA.

Programul AMi urmează să se desfăşoare până pe 18 iulie 2031, timp în care iniţiatorii lui şi-au propus să construiască încă două rachete EcoRocket de dimensiuni mari şi să facă din misiunile de minerit în spaţiul extraterestru o rutină, primele ieşiri în spaţiu ale vehiculelor realizate la Vâlcea urmând să aibă loc peste aproximativ trei ani, la început pentru testare şi apoi să-şi îndeplinească scopul pentru care au fost realizate. „În 2025 va fi primul zbor orbital operaţional pentru nava cosmică AMi şi testarea reintrării în atmosferă pentru capsula recuperabilă, precum şi fabricarea celei de-a doua rachete EcoRocket Heavy. În 2026, EcoRocket Heavy şi cosmonava AMi vor efectua o misiune de recunoaştere către un asteroid bogat în metale preţioase, simulând o misiune de minerit, iar în 2027 va fi prima misiune de minerit, care vizează aducere de metale preţioase în valoare de 34 milioane de dolari şi vânzarea minereului pe piaţă. În 2028 va fi a doua misiune de minerit cu obiectivul de a aduce o încărcătură în valoare de 85 de milioane de dolari şi finalizarea construcţiei celei de a treia EcoRocket Heavy. În 2029, vor fi încă două misiuni de minerit, în 2030 încă cinci misiuni de minerit, iar în 2031 vor fi nouă misiuni de minerit şi obţinerea de metale preţioase în valoare de un miliard de dolari. După 2031, exploatarea minieră trebuie să devină o rutină, cu o rată de 12 – 24 de misiuni pe an. ARCA va trece la dezvoltarea unor noi generaţii de vehicule destinate misiunilor pe distanţe mai mari, către centura de asteroizi şi chiar mai departe”, a precizat secretarul general al Federaţiei Aeronautice Române, inginerul Mihai Ilie, implicat de asemenea în acest demers românesc de a cuceri spaţiul cosmic.

Bugetul estimat pentru cei nouă ani de proiect este, potrivit reprezentanţilor ARCA, de 100 de milioane de dolari, bani pe care în mare parte vor să îi atragă prin punerea în vânzare a unei criptomonede proprii ce va fi lansată luna viitoare. „Bugetul total necesar pentru fabricarea EcoRocket este de 23 de milioane de dolari, costul de lansare pentru EcoRochet Heavy, reconsiderând reutilizarea a 96% din masa întregii rachete, ceea ce este fără precedent, pentru că nimeni până acum nu a mai recuperat atât de mult dintr-o rachetă, este de cinci milioane de dolari, iar costul unei misiuni de minerit este estimat la 5,8 milioane de dolari. Planul pentru atragerea celor 100 de milioane este ca din vânzarea de monedă AMi, emisă de ARCA, să strângem 73 de milioane în următorii cinci ani, din vânzarea de produse promoţionale – 2,4 milioane de dolari, din sponsorizări – 2,3 milioane şi să mai atragem cel puţin un milion de dolari echivalent în muncă voluntară. Deşi nu suntem mari fani, planificăm, de asemenea, atragerea a 22 milioane de dolari în investiţii directe, însă cea mai importantă sursă de finanţare estimăm că va fi moneda AMi”, a mai adăugat preşedintele ARCA.

Cei de la ARCA au precizat că, în total, vor fi emise un miliard de monede AMi, valoarea iniţială a acestora fiind de 10 cenţi, iar ele vor putea fi folosite în special pentru achiziţionarea de minereu adus de pe asteroizi în cadrul proiectului. De asemenea, pentru cei interesaţi, ARCA a anunţat că va face publică întreaga tehnologie de rachete pe care au dezvoltat-o până acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?