Ieri, în mediul online a fost distribuit un filmuleț în care apare o intervenție a polițiștilor, oamenii legii având pistoale îndreptate spre un motociclist. „Poliția Țifesti în actiune…Promptitudine…”, este comentariul care însoțește filmulețul postat pe rețeaua de socializare. În imagini se poate vedea că la intervenție sunt prezenți 3 oameni ai legii, iar bărbatul este legitimat și îi sunt verificate numerele de înmatriculare.
În comentarii, se arată că polițiștii îl urmăreau pe motociclist de la Tulnici, iar acesta nu a oprit la semnalele oamenilor legii. Până în acest moment, IPJ Vrancea nu a comunicat nimic referitor la acest incident.
UPDATE! „Ieri, în jurul orei 18.35, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală au efectuat semnal de oprire unui motociclist care se deplasa pe DN2 D Tulnici. Motociclistul și-a continuat deplasarea, ignorând un al doilea semnal de oprire efectuat de polițiști pe raza localității Bârsești. Motociclistul a fost dat în consemn patrulelor de poliție aflate în dispozitiv și ulterior, oprit pe raza localității Țifești. Motociclistul de 35 de ani din București a fost identificat și testat atât cu aparatul Drugtest cât și cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Față de acesta a fost luată măsura sancționării cu amendă, reținerea permisului de conducere pentru 30 zile pentru neoprire la semnal și retragerea certificatului de înmatriculare (plăcuța cu numărul de înmatriculare avea aplicate dispozitive care diminuau citirea numărului de înmatriculare).” – Comunicat IPJ Vrancea
sursă video: facebook Nicusor Nechita