Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ministerul Sportului desfăşoară pe timpul vacanţei şcolare proiectul ”Hercules” pentru iniţierea copiilor în diferite discipline

Ministerul Sportului desfăşoară pe timpul vacanţei şcolare, în perioada 25 iulie – 19 august, proiectul „Hercules” prin care va oferi elevilor cu vârste între 6 şi 14 ani cursuri gratuite de iniţiere în diferite discipline, se arată într-un comunicat remis AGERPRES. „Ministerul Sportului duce mai departe iniţiativa de a împrieteni copiii cu mişcarea şi viaţa activă şi sănătoasă, pentru a-i atrage către sport. În perioada 25 iulie-19 august, Ministerul Sportului va desfăşura în premieră proiectul ‘Hercules’, un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 şi 14 ani cursuri gratuite de iniţiere în diferite discipline. Pentru această primă ediţie a proiectului, care va fi dezvoltat şi permanentizat pe durata vacanţelor şcolare, 32 de direcţii judeţene, precum şi Direcţia pentru Sport a Municipiului Bucureşti, sunt implicate cu toate resursele pe care le deţin, în dorinţa de a deprinde copiii cu practicarea sportului”, se arată în comunicatul citat.

Ministrul Eduard Novak a declarat că acest proiect de atragere a copiilor către sport reprezintă un obiectiv major în mandatul său. „Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major, şi mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetăţeni, la guvernanţi, este deschisă către sport. Recentele performanţe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulaţia perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mişcarea, viaţa activă şi sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor şi juniorilor sunt soluţia pentru o Românie sănătoasă, puternică şi performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideţi la sport”, a afirmat Novak.

Disciplinele sportive pe care elevii le vor putea învăţa şi practica în cadrul acestui proiect sunt: rugby, scrimă, atletism, nataţie, baschet, gimnastică aerobică, artistică şi ritmică, tir cu arcul, karate, badminton, tenis de masă, handbal, arte marţiale, orientare, ciclism, triatlon, dans sportiv, kaiac-canoe, volei, tenis de câmp, hochei pe gheaţă, judo, patinaj role, lupte, fotbal şi minifotbal, baseball, taekwon-do ITF şi şah.

Cursurile de iniţiere vor fi susţinute de peste 160 de antrenori cu experienţă de la nivel local, în patru serii de câte o săptămână, copiii având posibilitatea de a încerca astfel mai multe sporturi. Resursele materiale necesare desfăşurării în bune condiţii a proiectului sunt puse la dispoziţie de Ministerul Sportului, care a alocat şi va distribui în acest sens către direcţiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare. Proiectul se bazează şi pe o serie de colaborări instituţionale la nivel local, încheiate între direcţiile judeţene de sport şi diferite structuri care vor susţine buna desfăşurare a cursurilor şi pregătirii, în condiţiile unei depline siguranţe.

Alături de Bucureşti, judeţele care vor derula în această vară proiectul „Hercules” sunt: Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi iniţiaţi copiii diferă de la judeţ la judeţ, în raport cu resursele umane şi facilităţile sportive existente la nivel local. Aceste informaţii, precum şi cele privind antrenorii, locaţiile de desfăşurare a cursurilor şi modalităţile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.

Organizatorii îşi propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie şi vor participa la cursurile de iniţiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite şi să se îndrepte şi către performanţă, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local. Pentru recompensarea entuziasmului şi a dorinţei de a face sport, precum şi a participării active şi dedicate la proiect, copiii vor primi tricouri şi şepci inscripţionate cu logo-ul proiectului, dar şi diplome de recunoaştere a meritelor sportive.

Obiectivele proiectul „Hercules”:

– Creşterea numărului de copii participanţi la activităţile sportive desfăşurate în cadrul structurilor de profil din România;

– Creşterea gradului de participare la activităţi sportive pentru copiii cu oportunităţi reduse din punct de vedere socio-economic şi cu dizabilităţi;

– Creşterea numărului de evenimente şi acţiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel judeţean;

– Stimularea activităţilor de voluntariat, ca instrument de susţinere şi promovare a structurilor sportive de la nivel local;

– Creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la beneficiile şi oportunităţile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;

– Întărirea capacităţii structurilor sportive de a selecţiona sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani.

În viitor, programul de iniţiere a copiilor în sport va fi permanentizat. Activităţile sportive din cadrul proiectul „Hercules” se vor derula conform unui calendar special, care va fi elaborat în funcţie de specificul zonei în care se va desfăşura activitatea, de anotimp, precum şi de infrastructura disponibilă. Bugetul alocat anual structurilor subordonate pentru proiectul „Hercules” va asigura structurilor sportive de pe raza judeţului/municipiului Bucureşti cadrul optim pentru organizarea de cursuri de iniţiere în sport pentru copii cu vârstele cuprinse între 6 şi 14 ani, pe durata tuturor vacanţelor şcolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?