Noroc de aceste ședințe de Consiliu Local Focșani că doamnele viceprimar au posibilitatea să aibă ceva activitate, pe live. Cu toate că le-am sfătui să nu se surmeneze, orice s-ar întâmpla, indemnizația tot le intră în buzunar și până la urmă asta e ceea ce au urmărit și urmăresc în continuare, ca să fim complet sinceri. Dar, până să decidă să se menajeze, așa cum merită, doamnele viceprimar au făcut iarăși un tandem în ședință, atunci când s-a ajuns cu discuțiile și votul la proiectul referitor la majorarea bugetului Municipiului Focșani pe anul 2022, care privea inclusiv situația ENET. Societatea de termoficare a orașului, pe care alianța majoritară din CL Focșani o vrea cât mai repede închisă și aparent se doresc soluții, dar atunci când li se oferă, preferă să spună „pas”.
Chiar și doamna viceprimar USR Alexandra Tătaru, care nu mai contenește a se plânge „pe toți pereții” Facebookului că suferă din cauza ENET, la care încă este racordată. Suferă, suferă, s-a și văzut cu ochiul liber în unele ocazii, dar când e vorba de vot pe proiecte concrete… vine cu discuții sterile. Așa s-a întâmplat și la ședința de ieri, când se propunea alocarea de bani pentru realizarea unui Studiu de oportunitate, pentru care a fost făcut un deviz estimativ de Institutul de Studii și Proiectări Energetice. În discuția pe buget a intervenit și al doilea viceprimar, iar „priceperea” doamnelor a fost remarcată de primarul Cristi Valentin Misăilă, care a arătat că „rămân consternat. Două viceprimărițe în funcție, dar fără atribuții pe partea de investiții, își dau cu părerea”.
Ei, ce spusese doamna Tătaru era ca de obicei în ieșirile sale publice, atât cât apucă și îi dau voie partenerii din PNL. Drept e, de luna aceasta e noul președinte de ședință care va prezida adunările aleșilor locali, astfel că va putea folosi din plin orice oportunitate pentru a cuvânta în transmisiunile live ale ședințelor. Poate a mai învățat să vorbească cursiv între timp. Și poate nu mai face istericale, cum s-a întâmplat în ședința de ieri, când efectiv a ridicat tonul în plină dezbatere, nemulțumită de… cel mai probabil de faptul că, pur și simplu, cuvintele nu i se ordonează cum trebuie în propoziție, atunci când intervine pentru a se război cu întreaga administrație din Focșani.
„Conform adresei trimise de domnul director sau administrator special cum se numește dumnealui, domnul Merchea (Manole – n.r.), dumnealui a constatat că firma ENET se află în faliment, aproape de faliment – în insolvență este tocmai din 2019. Și brusc, după toată tevatura pe care și noi am făcut-o și tot scandalul creat în jurul ENET-ului, datoriile imense acumulate, nu mai spun de ele, tot bugetul local efectiv cheltuit și trimis spre ENET pentru acoperirea unor datorii și pentru a avea focșănenii apă caldă și căldură, brusc ne-am dat seama că trebuie să aflăm cui trebuie să delegăm această gestiune. Ă, mă bucur că Primăria municipiului Focșani a recunoscut într-un final că această societate este falimentară”, a glăsuit doamna cu două doctorate, subliniind că nu este „foarte mulțumită de oferta financiară”.
Oferta financiară, ca să ne înțelegem și să nu avem vorbe, vizavi de efectuarea studiului. Doamna, așadar, crede că e mai oportun să aștepte, „să mai vedem care sunt și alte oferte”, a spus aceasta, explicând mai departe și că nu este nevoie nici de alocarea vreunei sume pentru actualizarea unui studiu de trafic pentru municipiul reședință de județ. Doamnele viceprimar, se știe, își împart sarcinile în ale vorbitului, așa că ștafeta a fost predată către Ana Maria Dimitriu, doamna fără CV, experiență pe bune în administrație sau vreo pricepere, cât de cât. Acesteia i s-a năzărit pe o altă investiție, doar pentru că e propusă de primarul Misăilă, respectiv reabilitarea unei clădiri de pe strada Comisia Centrală, din bugetul creditelor interne.
Pe principiul „să nu se facă nimic în Focșani dacă iubitul Ion „Grindă” Ștefan a pierdut pentru a doua oară șansa de a fi primar”, doamna Dimitriu a propus tăierea oricărei alocări de fonduri pentru această investiție: „Suma care va fi alocată va fi zero lei. Deci acesta este amendamentul pe care îl propun. Și știm foarte bine din mandatul încă trecut planau tot felul de suspiciuni asupra acestei clădiri. Și dacă într-adevăr se doresc bănuți se poate mai departe către CNI adrese să se facă, primăria, da, să meargă mai departe cu aceste proiecte, mă rog, care nu cred că e cazul să se facă din creditele interne”. Primarul Misăilă a explicat însă despre ce este vorba în propoziție, subliniind că ideile enunțate vin de la „cel care vă conduce destinele dumneavoastră, domnul Grindă”.
„Felicitări doamnelor! Realizarea unui studiu de trafic are o mare importanță și o mare urgență. Suntem în plină desfășurare și derulare a proiectului de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere și implementarea pe fonduri europene. Poate nu știați, dar focșănenii sunt mult mai la curent decât dumneavoastră și (…) dacă dumneavoastră poate mergeți doar așa… cu mașina de serviciu, când vă mai dăm de aici de la primărie, nu vedeți cât este de aglomerat traficul și că nu mai corespunde realității studiul de trafic din 2017. Trebuie să îl adaptăm, pentru a putea să știm și noi, în momentul acesta, în momentul implementării, modalitatea prin care vom duce mai departe acest proiect. Dacă considerați că aceste proiecte nu sunt de importanță pentru municipiul Focșani, sunt de acord cu amendamentul dumneavoastră.
(…) Poate doamna Tătaru, dacă este racordată la sistemul centralizat – va suferi alături de ceilalți focșăneni, în momentul în care societatea va intra în faliment. Vă faceți că nu cunoașteți, doamna viceprimar, dar să știți că SC ENET a primit o amendă din partea Administrației Fondului de Mediu, de aproape 4 milioane de euro, din cauză că nu a avut capacitatea financiară – dată fiind situația pe piața gazelor naturale – și din acest motiv domnul administrator special Merchea a constatat faptul că suntem în prag de faliment. Noi ne-am dorit ca prin insolvență – dacă aveți cunoștință despre mecanisme, dar mi se pare că nu le cunoașteți – să avem posibilitatea să redresăm această societate. Aveam posibilitatea, până să primim această amendă. Tocmai de aceea Studiul de oportunitate este un pas extrem de important, fără de care nu putem să stabilim mai departe care va fi modalitatea de gestiune a serviciului public de alimentare cu energie termică și furnizării apei calde. Dacă dumneavoastră vreți iar să îi lăsați în frig și fără apă caldă pe cetățeni, să nu aud că le plângeți de milă mai târziu.
Cât privește, doamna viceprimar fără atribuții, finanțarea obiectivului de investiții, iarăși ne puneți într-o situație de reeditare a ceea ce s-a întâmplat în 2021. Va trebui să blocăm un obiectiv de investiții aflat în derulare. Mai mult decât atât, este un amendament total ilegal, întrucât Consiliul Local a adoptat o hotărâre pe care nu ați modificat-o. Noi am înaintat această hotărâre a dumneavoastră, a Consiliului Local, către Ministerul de Finanțe, mai exact către Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale, care a luat act de modificarea alocărilor de sume din creditul bancar contractat de Municipiul Focșani. Dacă dumneavoastră sunteți mai presus decât Ministerul de Finanțe și decât această Comisie, vă aduc la cunoștință că acest amendament nu își va produce efectele, dacă se va aproba. Pentru că nu are fundamentare legală. (…)
Să știți că nu a fost niciodată vreo intenție din partea Companiei Naționale de Investiții să ne finanțeze acest obiectiv. Au fost multe discuții, multe documente au fost transmise, nu ni s-a dat nicio șansă să facem o asemenea reabilitare. Și imobilul ne este necesar pentru a putea duce aceste periferice ale sistemelor de monitorizare centralizată din toate cele 5 proiecte derulate pe fonduri europene… dacă știți ce sunt. Dar să știți că se lucrează în acest moment, și vă invităm să vedeți cum se lucrează la această clădire. Dacă dumneavoastră sistați finanțarea, anunțați și constructorul, care sigur ne va da în judecată, pentru că și așa suntem în mare întârziere cu punerea în execuție a acestui proiect, tot din cauza dumneavoastră, când ați blocat bugetul pe anul 2021”, a avertizat primarul Focșaniului.