Luni, pe portalul bacalaureat.edu.ro au fost afișate primele rezultate de la Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, înainte de depunerea și soluționarea contestațiilor. În Vrancea, cinci candidați au obținut media 10, aceștia provenind de la următoarele unități de învățământ: Colegiul Național „Al.I.Cuza” Focșani (2 candidați), Colegiul Național „Unirea” Focșani (2 candidați) și Colegiul Național Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani (1 candidat). Potrivit unui comunicat remis de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, „rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 71,44 %. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 75,53 %, iar pentru promoțiile anterioare – 32,11 %.
Au promovat 1.441 de candidați, dintr-un total de 2.017 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 1.380 de candidați provin din promoția curentă, iar 61 de candidați din promoțiile anterioare”. Iată care este situația, pe discipline, a candidaților cu note de 10: „23 au obținut nota 10 la proba de la Limba și literatura română; 126 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 76; Istorie – 50) și 126 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”. Elevii cu note de 10 la probele scrise ale examenului maturității provin de la: Colegiul Național „Al.I.Cuza” Focșani, Colegiul Național „Unirea” Focșani, Colegiul Național Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, Colegiul Național „Emil Botta” Adjud, Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani, Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu, Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” Odobești, Liceul cu Program Sportiv Focșani, Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, Liceul de Artă „Ghe. Tattarescu” Focșani și Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani. Potrivit informațiilor noastre, procentul de promovabilitate la Colegiul Național „Al. I. Cuza” Focșani este de 100%, colegiul fiind singurul din județ „fără candidați respinși”. Citat de agerpres.ro, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că „rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 73,3%”, fiind „cea mai bună din ultimii zece ani”.
Excelența se premiază
Printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, a precizat că „Vrancea se află pe locul 9 la nivel național în ceea ce privește numărul mediilor de 10” și i-a felicitat pe elevi, profesori și părinți, dorindu-le viitorilor studenți „Succes la facultate!”. La rândul său, Cristi Valentin Misăilă, primarul Municipiului Focșani, i-a felicitat pe toți liceenii din Focșani care au promovat examenul maturității, și a precizat că va propune Consiliului Local premierea celor cinci candidați cu media 10, cu câte 2.000 de lei fiecare.
Iată mesajul integral: „După afișarea rezultatelor, luni 27 iunie 2022, la Examenul de Bacalaureat, în județul Vrancea sunt 5 medii de 10. Toate cele 5 medii de 10 au fost realizate de liceeni din Municipiul Focșani Notele maxime la acest examen au fost obținute de liceeni din următoarele colegii focșănene: 2 la Colegiul Național «Al.I.Cuza» Focșani; 2 la Colegiul Național «Unirea» Focșani; 1 la Colegiul Național Economic «Mihail Kogălniceanu» Focșani.
Rezultatele celor cinci liceeni focșăneni sunt excepționale, motiv pentru care voi propune Consiliului Local premierea lor cu câte 2.000 lei. Așa cum am afirmat de fiecare dată, sprijinirea și promovarea excelenței în educație reprezintă una dintre prioritățile mele. Totodată, țin să felicit TOȚI liceenii din Municipiul Focșani, care au reușit să promoveze Examenul de Bacalaureat. De asemenea, vreau să transmit felicitări tuturor profesorilor din liceele focșănene și mult succes viitorilor studenți focșăneni în cadrul universităților și facultăților pe care doresc să le urmeze”.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022
Cea mai mică medie din Vrancea, 5.13, a fost obținută de un candidat de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani, care a fost declarat respins. Respins a fost declarat și un candidat de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focșani, după ce la Limba și literatura română (proba scrisă) a fost notat cu 1, la Matematică TEHN cu 7.2, iar la Geografie 7.55. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute au putut depune/ trimite contestații ieri, 27 iunie 2022. „În perioada 28 – 30 iunie 2022 are loc rezolvarea contestațiilor.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie 2022. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise”, au mai precizat reprezentanții IȘJ Vrancea.