Un bărbat din Nereju a fost condamnat la nu mai puțin de 13 ani închisoare după ce și-a ucis bunicul cu multiple lovituri de cuțit, în urmă cu mai bine de un an. Incidentul a avut loc în luna mai 2021, totul plecând de la anumite vorbe pe care bunicul i le-ar fi spus nepotului. Astfel, din ce s-a stabilit în timpul anchetei, victima i-ar fi spus inculpatului că este „handicapat” și l-ar fi provocat să iasă afară în curte, unde îl aștepta cu un briceag. În curte a și avut loc agresiunea, inculpatul luându-i bunicului cuțitul din mână, după care l-a lovit și tăiat de nu mai puțin de 15 ori. Chiar dacă și inculpatul a fost rănit și s-a ales cu o plagă tăiată la un deget, pentru care a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale, bunicul nu a mai ieșit viu din curte. Și, din ce se arată în certificatul medico-legal, moartea victimei a fost violentă, cauza medicală a decesului fiind insuficiența cardio-circulatorie acută consecutiv unei hemoragii masive externe și interne, în condițiile în care prezenta multiplele plăgi tăiate, penetrante, inclusiv prin secționarea arterei carotide și a venei jugulare.
Inculpatul a fost sincer și a recunoscut că și-a lovit bunicul cu cuţitul briceag de mai multe ori, explicând că avea un conflict mai vechi cu victima, în condițiile în care avea probleme psihice. Iar această explicație nu a fost doar o scuză, avea să se stabilească în timpul anchetei, dat fiind că expertiza dispusă a relevat că inculpatul avusese discernământ scăzut la momentul comiterii faptei, pe fondul schizofreniei paranoide de care suferă. Chiar și așa, s-a concluzionat că inculpatul, deși cunoştea faptul că are o boală psihică și chiar s-a aflat sub tratament medical, îl întrerupsese intenționat. Din acest motiv, instanța a reținut că boala sa psihică nu poate fi reţinută ca element circustanţial atenuant.
„Condamnă pe inculpatul (…) la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor (…). Menţine arestarea preventivă faţă de inculpatul (…). Scade din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive inculpatului de la 10.05.2021, la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul (…), la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând ca (…) inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. (…) dispune luarea faţă de inculpatul (…) a măsurii de siguranţă obligarea la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Obligă inculpatul la plata sumei de 5.000 lei către stat reprezentând cheltuieli judiciare – urmărire penală şi judecată. Cu apel în 10 zile de la comunicare”, se arată în sentință.