În perioada 2-5 iunie, Vrancea a fost gazda Conferinței Anuale a Societății de Geografie din România desfășurată sub egida Ministerului Educației și cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea și al Primăriei Municipiului Focșani, având ca temă generală „Perspective geografice în contextul schimbărilor globale”.
Organizatorii, filiala Vrancea a SGR, prin comitetul de organizare condus de prof. dr. Răzvan Săcrieru au propus un program complex cuprinzând: comunicări științifice, aplicații în teren, momente comemorative, premierea elevilor participanți la olimpiade și concursuri școlare cu tematică geografică, premierea profesorilor de geografie care s-au pensionat în ultimii ani.
La conferința din acest an au participat 160 de geografi din țară și din străinătate (Franța, Germania, Republica Moldova), abordând teme de geografie fizică, geografie umană, geopolitică, geografie regională, geografia mediului, geografia turismului și didactica geografiei.
Conferința Națională Anuală a Societății de Geografie din România a debutat cu o deplasare la Odobești, la crama Beciul Domnesc, unde s-a desfășurat un workshop cu tema “Tradiție și provocări actuale în podgoria Odobești“. Participanții din toate colțurile țării au avut ocazia de a vizita crama, au primit informații legate de elementele de unicitate ale acestei crame (singura cramă din țară ce are la intrare pe frontispiciu o pisanie domnească) dar au putut degusta și noile sortimente de vinuri din gama Sceptrus ale companiei Beciul Domnesc.
În prima parte a zilei de vineri, 3 iunie, în sala mare a Teatrului Municipal „Mr. Gh. Pastia” s-au ținut alocuțiunile de deschidere și comunicările în plen moderate de prof. dr. Răzvan Săcrieru, președintele filialei Vrancea a SGR și prof. univ. dr. Corneliu Iațu, președintele Societății de Geografie din România. Au rostit cuvinte de deschidere: Ionel Cel-Mare, vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea, Cristi Valentin Misăilă, primarul Municipiului Focșani, prof. dr. Steluța Dan, inspector general în cadrul Ministerului Educației, Angel Tâlvăr, senator de Vrancea.
Comunicările în plen au debutat cu doamna Sophie Lignon-Darmaillac, profesor universitar la Paris-Sorbona, abordând o temă privind turismul oenologic în mai multe regiuni ale Franței. Prof. univ. dr. Corneiul Iațu a surprins abordările sistemice din lucrarea fundamentală „Terra” a savantului Simion Mehedinți. Profesorul Gilles Maignant de la Universitatea din Nisa a analizat dintr-o perspectivă medicală și filosofică relația dintre poluarea aerului și sănătate. Prof. univ. dr. Dan Bălteanu, membru al Academiei Române a susținut comunicarea „De la Simion Mehedinți la cercetarea geografică a mediului și societății în Antropocen”. În calitatea de editor, conf. univ. dr. Costică Neagu a prezentat o lucrare inedită a savantului Simion Mehedinți, „Fazele geografice ale omenirii”, ultima lucrare apărută la editura „Terra”.
În cadrul Galei Premiilor Societății de Geografie au fost premiați profesorii de geografie care s-au pensionat în ultimii ani iar prof. Corneliu Iațu a primit un premiu special „Carol I” pentru traducerea în limba franceză a lucrării „Terra”, împlinind astfel o dorință testamentară a marelui geograf născut la Soveja. Cu sprijinul Vinexport SA a fost lansată o ediție limitată din vinul Societății de Geografie.
După pauza de prânz, lucrările conferinței s-au mutat în clădirea Universității, aici desfășurându-se comunicări pe secțiuni. La secțiunea geografie fizică s-au abordat teme privind efectele determinate de schimbările climatice, metode de combaterea grindinei, riscul seismic, alunecări de teren. În cadrul secțiunii de geografie umană, regională și geopolitică temele au fost deosebit de variate: toponimie, resurse umane, analiza conflictului din Ucraina din perspectivă geopolitică. La secțiunea geografia mediului și turismului s-a discutat despre diverse forme ale conservării naturii, turismul în diverse regiuni ale lumii. Cele mai multe comunicări au fost la secțiunea didactică dezvoltându-se aspecte privind activitățile extrașcolare, utilizarea resurselor TIC, expunându-se soluții inovative în ceea ce privește predarea geografiei în învățământul preuniversitar.
Ziua dedicată comunicărilor științifice s-a încheiat cu o serată festivă în cadrul complexului „Laguna” la care a participat și Ansamblul folcloric „Țara Vrancei” condus de doamna Maria Murgoci.
Aplicația de teren desfășurată sâmbătă, 4 iunie, cu numele “Pe urmele savantului Simion Mehedinți“ a avut mai multe puncte de oprire în care au fost atinse probleme de geomorfologie dar și aspecte de geografie umană specifice comunităților din Țara Vrancei și Depresiunea Soveja. Prima oprire s-a realizat la punctul Grumaz, confluența râurilor Putna și Zăbala, unde s-au oferit explicații privind evoluția recentă a reliefului fluvial, măsurile luate de către autoritățile județene pentru limitarea efectelor determinate de eroziunea laterală și în adâncime.
Aplicația a continuat cu o vizită la observatorul seismologic de la Vrâncioaia unde invitații au primit informații de la reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului legate de modul de prelucrare a datelor înregistrate în timpul cutremurelor și transmitere către autoritățile statului.
Un alt punct de interes l-a constituit Dealul Dumbrava unde invitații au fost întâmpinați de către elevi ai școlilor din Țara Vrancei ce au prezentat un program artistic deosebit (șezătoare, ansambluri de dans), aici a fost evocată și lupta vrâncenilor împotriva încercării domniilor fanariote de a-i deposeda de terenuri și de a distruge formele arhaice de proprietate devălmașă. Geografii au făcut un popas la Vidra, la Muzeul „Țării Vrancei”, acolo unde au fost dezvelite busturile a patru mari personalități ale Vrancei: Simion Mehedinți, Ion Diaconu, Valeriu D. Cotea și Vasile Taftă.
Punctul culminant al aplicației l-a constituit vizita la fosta Mănăstire Soveja, ctitoria domnitorului Matei Basarab, locul unde se odihnește savantul Simion Mehedinți conform dorinței sale testamentare. Evocarea personalității întemeietorului învățământului geografic românesc s-a realizat printr-un program artistic conceput de Fundația Cultural Științifică “Simion Mehedinți-Miorița“ Soveja, un moment de o mare sensibilitate apreciat de cei prezenți. Aplicația a continuat cu vizita la Intervenții Active în Atmosferă UCCG-2 Moldova, în punctul Varnița-Răcoasa unde directorul Ionuț Lazăr a oferit detalii despre modul în care se desfășoară activitatea de monitorizare a formațiunilor noroase și combaterea căderilor de grindină prin lansarea rachetelor.
Aplicația s-a încheiat la Pufești la „Paradisul Pescarilor” acolo unde autoritățile locale în frunte cu primarul prof. dr. Nicu Damian au oferit participanților o seară deosebită alături de copiii din corul Parohiei de la Irești.
Duminică 5 iunie, în ultima zi a Conferinței, a avut loc o aplicație în teren vizând particularitățile geografice ale sectorului subcarpatic al Milcovului, cu puncte de oprire: Focurile vii de la Andreiașu de Jos și rezervația Reghiu-Scruntar. Ultimul popas a fost la Mănăstirea Mera, singura ctitorie a familiei Cantemir.
În toate cele patru zile ale Conferinței Anuale a Societății de Geografie, invitații au putut aprecia calitatea comunicărilor susținute în plen și pe secțiuni, profesionalismul conferențiarilor, problematica diversă din cadrul aplicațiilor practice, precum și nivelul cultural ridicat al momentelor artistice.
Comunicat de presă