Ediția: Joi 6 martie 2025 Nr. 6829
Ediția: Joi 6 martie 2025 Nr. 6829

FOTO: „Tărâmul cuvintelor” sau despre jurnalismul școlar la Școala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani

În data de 27 mai 2022, Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Focşani a organizat Simpozionul județean cu participare națională „Revista unei școli sau școala unei reviste”, reuniune prin care s-a finalizat Proiectul educațional „Tărâmul cuvintelor” ce a mai cuprins un concurs de reviste școlare, precum și un concurs de creație dedicat elevilor din învățământul preuniversitar. Aflat deja la a VI-a ediție, proiectul este unul cu tradiție, în anii anteriori reușind să aducă alături, în competiție, elevi și cadre didactice din întreaga țară. În acest an, a fost organizat în parteneriat cu ISJ Vrancea și cu CJRAE Vrancea și a fost inclus în Oferta Activităților Educative Județene Vrancea nr. 694 din 31.01.2022, la poziția 108.

La concursul de creație „Tărâmul cuvintelor” au participat 78 de elevi care au concurat pe mai multe secțiuni: ciclul primar, gimnazial, liceal, respectiv poezie și proză. La concursul de reviste s-au înscris 33 de publicații din 21 de județe ale țării, iar la Simpozionul „Revista unei școli sau școala unei reviste”, cadrele didactice au împărtășit, din propria experiență, strategii prin care au abordat realitatea educațională din domeniul extracurricular al jurnalismului școlar, ca una din principalele căi prin care se reușește reunirea, în realizarea unui scop comun, a elevilor, părinților acestora și cadrelor didactice din orice unitate de învățământ.

Materialele au prezentat, din diverse unghiuri de investigaţie, lucrări științifice și proiecte pe teme de jurnalism școlar, exemple din practica redacțională a revistelor școlare, rolul acestora din urmă în promovarea elevilor cu aptitudini jurnalistice și/sau creative, în formarea şi iniţierea celor mici în tainele meseriei de reporter/jurnalist. Lucrările simpozionului vor fi cuprinse într-un volum cu ISBN ce va fi distribuit în format electronic tuturor participanților.

Plecând de la principiul conform căruia «educaţia nu este un privilegiu, ci un drept al tuturor», putem afirma că funcţionarea eficientă a oricărei școli presupune efortul combinat al structurilor de conducere, al colectivului de cadre didactice şi al personalului școlii, al elevilor şi al părinţilor care, împreună, formează o comunitate educaţională unitară, distinctă, având caracteristici specifice. Importanţa actului comunicării armonioase și eficiente într-o societate aflată în criză profundă, ce își pune amprenta în toate domeniile de activitate, presupune implicarea activă și direcționată a şcolii, indiferent de nivel, structură sau profil, în formarea personalităţii elevilor, cunoscând nevoia acestora de exprimare prin forme tot mai variate și originale”, a subliniat prof. Gabriela Oloeriu, directorul școlii organizatoare.

Școala modernă trebuie să se se adapteze permanent condițiilor impuse de noile tehnologii, de nevoia de comunicare, de alternative educaţionale, în contextul schimbărilor din lumea post-Covid de astăzi. Prin derularea activităților din cadrul Proiectului educaţional «Tǎrâmul cuvintelor», am încercat să ne armonizăm atitudinile, comportamentul, căutând şi creând esteticul pretutindeni în jurul nostru, în actul comunicării interumane”, a conchis Gabriela Harea, coordonatorul proiectului.

Sursa foto și text: Școala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu‟ Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?