Aproximativ 1279 hectare de vegetație din Vrancea au fost distruse de incendii pe parcursul primului trimestru din acest an, de 30 de ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut. O situație a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) prezentată luni de inspectorul șef, colonel Flaviu Chiscop la Colegiul Prefectural Vrancea arată că, în primele trei luni au fost înregistrate 384 incendii de vegetație uscată, comparativ cu doar 41 în trimestrul I din 2021, cu o suprafață de 43 hectare. Cele mai multe incendii, 184, au fost înregistrate în luna martie. Evenimentele au fost înregistrate cu preponderență în localitățile Dumitrești, Panciu – câte 31, Vulturu – 27, Focșani – 26, Vânători – 20, Adjud – 14. Numărul mare de incendii de vegetație uscată la care au intervenit pompierii vrânceni a avut ca efect o creștere exponențială a cheltuielilor precum și riscul de neintervenție la alte acțiuni.
De asemenea, în primul trimestru au crescut și intervențiile pentru stingerea incendiilor. Pompierii au fost solicitați să intervină la 172 incendii, față de 85 în perioada similară a anului trecut. În aceste incendii au decedat 3 persoane iar 40 persoane adulte au fost rănite, comparativ cu 8 răniți în perioada similară a anului trecut. Pompierii au salvat 23 de persoane adulte dar și patru animale și 30 păsări. De asemenea, au fost protejate bunuri și instalații în valoare de peste 48 milioane lei. În schimb, pagubele înregistrate au fost estimate la 4,7 milioane lei. Cele mai multe incendii au fost înregistrate în localitățile Focșani, Panciu, Vulturu, Adjud, Vizantea Livezi, Mărășești, Gura Caliței.
Principalele cauze ale incendiilor au fost instalațiile electrice defecte, coșuri de fum defecte sau necurățate, focul deschis în spații publice dar și patru incendieri intenționate. Prefectul Nicușor Halici a arătat că informațiile prezentate de ISU Vrancea arată că a avut dreptate atunci când a solicitat mai multă implicare din partea serviciilor voluntare pentru situații de urgență, care ar trebui să realizeze mai multe acțiuni de prevenire și de informare a populației pentru a preveni apariția incendiilor.
În cadrul ședinței de ieri a fost prezentat și raportul Inspectoratului de Poliție Județean asupra acțiunilor din primul trimestru. În această perioadă au fost sesizate 1860 fapte penale, mai puțin cu 119 față de anul trecut. Majoritatea, 1038 (+99), au fost în mediul rural și 822 (-218), în orașe. Comisarul șef Remus Nica a menționat că în primul trimestru, polițiștii au intervenit la 4645 sesizări ale cetățenilor, din care 4157 au fost sesizate prin 112 iar în 93 de cazuri intervenția a fost într-un timp mai mare de 20 minute. O explicație este lipsa de personal și teritoriul întins pe care trebuie să îl acopere o patrulă de intervenție în mediul rural. De altfel, acolo sunt cele mai multe probleme deoarece aparatul secțiilor rurale de poliție și al posturilor comunale este subdimensionat și ocupat parțial. La acest moment, în special pe timpul nopții, un echipaj de poliție trebuie să acopere între 5 și 12 comune. În plus, cele mai multe localități din județ nu au un sistem de supraveghere video pentru principalele căi de comunicație și zone de interes. Prefectul Nicușor Halici a cerut o analiză la nivelul localităților cu sistem de supraveghere video și contribuția la diminuarea faptelor penale și implicit asigurarea siguranței cetățenilor.