Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Opt din zece români au făcut cel puţin un gest caritabil, în ultimii doi ani (studiu)

Opt din zece români (80%) donează bani, produse, timp şi fac gesturi caritabile, iar jumătate susţin că ar fi dispuşi să facă voluntariat într-o organizaţie neguvernamentală umanitară, arată datele unui studiu, publicat joi. Conform cercetării realizate de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) şi Kaufland România, dintre cei 80% care au făcut cel puţin un gest caritabil în ultimii doi ani, peste 60% s-au implicat social, în timp ce peste un sfert susţin că se implică şi/sau donează cel puţin o dată pe lună. Rezultatele sondajului „Cum te simţi când faci bine? Cum şi de ce îi ajuţi pe cei în nevoie?‟ relevă, totodată, că aproape jumătate dintre cei chestionaţi (46,5%) au ajutat persoane din grupuri vulnerabile şi au donat din impuls, 41,62% au donat unei organizaţii neguvernamentale, iar 39,8% au ajutat persoanele cunoscute sau necunoscute prin servicii sau produse.

În acelaşi timp, un sfert dintre cei chestionaţi au răspuns nevoilor ONG-urilor prin donaţii sub formă de servicii şi produse. Potrivit sursei citate, majoritatea respondenţilor afirmă că susţin anumite cauze prin redirecţionarea a 3,5% din impozit (24,21%), în natură, prin produse sau servicii (20,66%), în numerar (20,15%) şi prin transfer bancar (19,77%). De altfel, în ultimii doi ani, şapte din zece români au donat prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, dar mai bine de o pătrime dintre ei (27,5%) nu ştiau că există posibilitatea de a redirecţiona o parte din taxele pe care le plătesc la stat. De asemenea, peste 43% din totalul celor care donează spun că donaţiile lor sunt recurente: 23,21% au făcut donaţii cu frecvenţă anuală, iar 19,14% s-au angajat în donaţii lunare. 

Cele mai multe donaţii recurente lunare (peste 45%) au o valoare cuprinsă între 11 şi 50 de lei, urmate de cele între 51 şi 100 de lei, care reprezintă aproape o cincime din totalul donaţiilor lunare recurente. În acelaşi context, datele studiului arată că peste jumătate (aproape 53%) dintre donaţiile recurente din ultimii doi ani au mers către ONG-uri, în timp ce aproape o treime dintre acestea au ajuns direct la beneficiari pentru plata unor tratamente medicale, de exemplu. Pe de altă parte, dintre cei care nu au făcut gesturi caritabile până acum (doi din zece români), majoritatea invocă faptul că nu au bani suficienţi pentru a dona (73,77%). Un alt motiv este că nu deţin produse pe care le-ar putea dona (33,61%) şi nu au nici timp (16,39%) de alocat pentru activităţi de voluntariat. Cei care susţin că nu oamenii obişnuiţi sunt cei care ar trebui să ajute consideră că probleme atât de grave nu se pot rezolva prin donaţii individuale.

Peste 90% dintre cei chestionaţi consideră că sectorul privat ar trebui să se implice mai mult în sprijinirea cauzelor sociale şi umanitare: în viziunea a mai bine de o treime dintre respondenţi (38,15%) companiile ar trebui să îşi poată deduce mai mult de 20% din impozitul pe profit, iar o proporţie similară consideră că este nevoie de o lege nouă a sponsorizării. Sondajul iVox a fost realizat cu ocazia Zilei #InStareDeBine, o iniţiativă care marchează anual implicarea organizaţiilor neguvernamentale pentru comunităţi puternice şi sustenabile, în cadrul programului „În Stare de Bine‟, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Chestionarul a fost completat de 1.155 de respondenţi, în perioada 12 – 20 mai 2022, iar datele statistice au fost culese prin metodologia CAWI – Computer Assisted Web Interviewing. Cei mai mulţi dintre respondenţi au vârste între 35 şi 50 de ani, studii liceale sau universitare şi venituri medii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?