Biblioteca Municipală ,,Elena Lahovary” derulează, în perioada 26 mai – 3 iunie 2022, proiectul ,,Prima mea zi la bibliotecă”. Acesta se adresează preşcolarilor şi elevilor din clasele pregătitoare din municipiul Adjud. Copiii însoţiţi de cadre didactice, părinţi şi bunici vor face turul bibliotecii, se vor familiariza cu spaţiile destinate vârstei lor şi cu fondul de carte pe care biblioteca îl oferă micilor săi utilizatori. Cadrele didactice şi bibliotecarii le vor citi preşcolarilor şi şcolarilor din clasele pregătitoare. Prin acest proiect, dorim să trezim în sufletele copiilor, dorinţa de a se apropia de carte, de a intra în universul liniştit al bibliotecii. Astfel, îi vom ajuta pe copii să îndrăgească de mici cărţile ceea ce va conduce la dorinţa acestora de a deveni cititori fideli ai bibliotecii. ,,Copilul se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura îi satisface această pornire, îl incită” – George Călinescu.
Comunicat de presă