-
Victoria Gugești – SC Prosport 2-1 (0-0)
-
A doua semifinală se dispută miercuri, 25 mai, între CSM Adjud 1946 și FC Panciu
Prima semifinală a fazei județene a Cupei României s-a jucat miercuri, în nocturnă, pe stadionul din Gugești între formația locală Victoria și CS Prosport. Au câștigat gazdele cu 2-1, după ce la pauză era scor alb. Au marcat Dumitriu și Mănăilă pentru Victoria și Vetrescu pentru Prosport. Gugeștenii s-au impus grație plusului de experiență și calității superioare al multora dintre ei, dar așa cum mi-a spus antrenorul lor, Octavian Bucătaru, ”Nu a fost ușor. Prosport este o echipă de copii bună, cu câțiva jucători foarte buni, care se antrenează în fiecare zi, și care ne-a pus probleme. Le-am spus jucătorilor mei că dacă îi lăsăm să joace o să ne fie greu. Nouă ne-au lipsit Costin și Crăciun, dar diferența de experiență competițională a fost decisivă. I-am și felicitat pe cei de la Prosport la final pentru prestația din meciul cu noi!”. Cea de a doua finalistă va fi decisă după meciul dintre CSM Adjud 1946 și FC Panciu de miercuri, 25 mai.
Sursa foto, facebook Victoria Gugești