O veste tristă a îndurerat ieri întreaga comunitate din Panciu: s-a stins din viață medicul de familie Andrei Simona. Colegii, dar și pacienții, prietenii, rudele, sunt profund îndureraţi de pierderea distinsei doamne doctor Andrei Simona, aceasta fiind un medic foarte îndrăgit de pănceni, „un adevarat profesionist aflat în slujba cetățenilor”, așa cum o descriu cei care au cunoscut-o.
„Colectivul Spitalului Orașenesc Panciu anunță trecerea la cele veșnice a celei ce a fost Doamna Doctor ANDREI SIMONA.
Am pierdut mult prea devreme un bun coleg, prieten și colaborator, un adevarat profesionist aflat în slujba cetățenilor.
Trecerea sa în neființă este o imensă pierdere pentru colegi, prieteni și toți cei care au cunoscut-o.
Fie ca bunul Dumnezeu să o răsplătească pentru generozitatea, profesionalismul și faptele bune pe care le-a făcut pentru semenii săi.
Ne rugăm pentru odihna veșnică a sufletului său nobil!
Nu o vom uita niciodată!”, a scris într-un mesaj, colectivul medical al Spitalului din Panciu.
Și Colegiul Medicilor Vrancea deplânge moartea doamnei doctor Andrei Simona: „Colegiul Medicilor Vrancea este alături de familie în grelele momente pricinuite de decesul celei care a fost dr. ANDREI SIMONA. Sincere condoleanţe!”
Monitorul de Vrancea transmite condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să o odihnească în pace!