Primăria Municipiului Adjud anunță participanții la trafic că tronsonul DN11A care face legătura între Adjudu Vechi și drumul european E85 va fi închis circulației timp de două zile (5 și 6 mai 2022), în intervalul orar 08:00 – 18:00.
„Circulația rutieră dinspre Adjud/Bacău spre Bârlad și invers se va desfășura pe varianta ocolitoare, respectiv pe drumul județean DJ119J. În acest sens, vor fi amplasate indicatoare rutiere corespunzătoare. Lucrările de întreținere și remediere ale căii ferate se vor executa în zona de siguranță a acesteia, de o parte și de cealaltă a trecerii la nivel, pe o porțiune de 10 mtri“, se arată într-un anunț al Primăriei Adjud. Măsura de închidere a circulației pe perioada menționată este luată cu înștiințarea Serviciului Poliției Rutiere din cadrul IPJ Vrancea, la solicitarea S.N. C.F.R. – Sucursala Regională Galați în vederea efectuării lucrărilor de către Secția L.5 C.F.R. Târgu Ocna.