Instanța s-a pronunțat definitiv în dosarul bărbatului de 84 de ani din Boghești, fost cadru didactic, care în vara anului trecut și-a bătut joc de inocența a trei copii cu vârste cuprinse între 7 și 9 ani. După ce a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare de instanța de fond, pentru agresiune sexuală (două fapte) și corupere sexuală a minorilor (trei fapte), octogenarul a atacat prima sentință, însă soluția nu a fost ceea ce spera. Astfel, instanța a respins „ca fiind nefondat apelul declarat” și a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului, care fusese luată pe 24 august 2021. Prin aceeași sentință definitivă, inculpatul a fost obligat să plătească 1.000 lei, reprezentând onorariile avocaților celor trei părți vătămate, dar și alți 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Aceste sume se adaugă cheltuielilor stabilite de instanța de fond, inclusiv a daunelor către cei trei copii, în valoarea totală de 19.000 de lei. Totodată, octogenarul nu mai are dreptul de a fi tutore sau curator și nici nu are voie să comunice cu victimele sau membrii de familie ai acestora, ori de a se apropia de aceştia, la mai puţin de 100 de metri de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde copiii desfăşoară activităţi sociale – pe durata unui termen de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit rechizitoriului, bărbatul a atins fetițele în zonele intime, momente care au fost surprinse de una dintre acestea într-o filmare. „Inculpatul (…) este văduv, studii-superioare, pensionar, are o vârstă înaintată (84 ani), fără antecedente penale, a recunoscut faptele reținute în sarcina sa. (…) susținând că a fost provocat de către persoanele vătămate prin prezentarea spre vizionare a unor filme cu caracter pornografic. Inculpatul a negat gravitatea faptelor comise, considerând că „nu a comis vreo infracțiune, atâta vreme cât nu a avut contact sexual cu minorele, ci doar a palpat zonele intime ale celor două fete”. (…) În calitatea sa de vecin dar și de fost profesor, inculpatul a atras/ câștigat încrederea persoanelor vătămate minore prin oferirea de dulciuri și bani, precum și prin apropierea sa de membrii familiilor celor în cauză. Din rechizitoriul întocmit de procurorul de caz rezultă că în comunitate, inculpatul este cunoscut ca o persoană care ar mai fi comis astfel de fapte dar fără a putea fi probate, deoarece acesta nu a ezitat niciodată să-și exercite influența asupra persoanelor vătămate sau a familiilor acestora, prin oferirea de ajutoare bănești, profitând la maxim de starea materială precară a celor în cauză, asigurându-și, în acest fel, scăparea foarte ușor”, se arăta în motivarea hotărârii pe fond, așa cum apare pe rolii.ro.