- Dinamo București – CSM Focșani 2007 32-25 (15-15)
Formații
Dinamo București: Ghebdane, Heidarirad – Dedu, Popa, Racoțea – 2, Ghionea – 7, Gurbindo – 1, Negru – 8, Dissinger – 2, Pasqual – 1, Kuduz – 6, Humet – 1, Bizău – 1, Shebib – 3, Militaru, Sorhaindo.
CSM Focșani 2007: Marocico, Cloșcă, Rusu – Popovici, Drăgan, Miroiu – 3, Marjanovic – 7, Hrimiuc – 3, Mocanu, Rață – 1, Krstevski – 2, Marijanac – 1, Eros – 4, Makrishin – 4, Mănescu.
CSM Focșani 2007 a fost eliminată din Cupa României de Dinamo București după meciul jucat vineri, 29 aprilie, de la ora 17:00, în Sala Dinamo din Capitală. Dinamoviștii s-au impus cu 32-25, dar scorul dă o imagine incorectă a ceea ce s-a întâmplat pe teren unde la pauză era 15-15, în minutul 40 era 19-19, iar în minutul 49 era 24-22. În ultimele zece minute, pe fondul unor ratări la poarta lui Dinamo, al intervențiilor excepționale ale portarului gazdelor și al unei prea mari permisivități în apărarea proprie, focșănenii au primit nouă goluri, au marcat patru și partida s-a încheiat cu un plus 7 pentru gazde, scor ce poate crea, pentru cei care nu au văzut jocul, o imagine deformată asupra raportului de forțe din teren. Dinamo nu a făcut cadouri! A evoluat la nivelul său obșnuit, cu formula de echipă, probabil cea mai competitivă la momentul întâlnirii. Iar când a simțit că nu-i de glumă cu focșănenii, Xavier Pasqual și-a chemat jucătorii la ordine, cu ton ridicat. Lucrurile nu s-au schimbat în minutele următoare pentru că oaspeții – începând cu Marocico și încheind cu extrema stângă, Marjanovic, au continuat evoluția senzațională cu care aduseseră la neputință acerba apărare a gazdelor, inclusive pe marii săi portari! Ceea ce s-a întâmplat după minutul 50 poate fi și efectul acumulării unei stări de oboseală a nucleului redus – prin comparație cu dinamoviștii – de jucători de bază ai CSM 2007, folosiți aproape tot timpul meciului. În ansamblu, însă, echipa Focșaniului a făcut un joc memorabil care, repetat, îi poate aduce victorii în partidele ce i-au mai rămas din actuala ediție de campionat.
Dinamo București nu putea fi bătută vineri! Dar CSM 20007 a arătat aproape 50 de de minute ca o echipă egală unei formații de Liga Campionilor!
Joi, 5 mai, de la ora 16:00, în Sala Polivalentă, într-un meci transmis în direct de TVR 2, CSM Focșani 2007 va întâlni pe Dobrogea Sud.
Foto, Sorina Pilă