Albin Morariu a scăpat de cancer un șef al Securității lui Nicolaea Ceaușescu, pentru ca apoi să fie rugat de Pete Sampras pentru a-i salva antrenorul de la moarte. Emigrat în Statele Unite ale Americii acum aproape o jumătate de veac, clujeanul de 83 de ani stabilit în Florida, deconspiră un secret știut numai de el și de Ion Țiriac.
Geniu mondial în neurologie, Albin Morariu și-a diagnosticat fiica cu o formă rară de leucemie (acută promielocitară – APL): americanca de origine română, campioană la Wimbledon în 1999, Corina Morariu ajunsese numărul 1 mondial la „dublu” și cucerise al doilea ei titlu de Grand Slam, în echipa cu sud-africanul Ellis Ferreira, la Australian Open.
Medicul neurolog și totodată tatăl Corinei Morariu, Albin, avea să trăiască o dramă. „Dragă, trebuie să te duci la un control!” au fost primele cuvinte adresate de Albin Morariu fiicei sale, după ce a observat sângerari nazale necontrolate și corpul plin de vânătăi. „Asta s-a întâmplat chiar după ce Corina a câștigat Wimbledon-ul cu Lindsay Davenport. Ea juca, la un turneu favorit, la Bol, în Croația, la care a fost în finală de trei ori. A pierdut de două ori și a câștigat ultima finală. Venea din Europa și nu se simțea bine, nu se putea concentra, era ceva cu ea dar nimeni nu știa ce are” a declarat Albin Morariu despre fiica sa. „Hematologul îmi dă telefon: Domnu’ doctor, este ceva serios!…Asta a fost marți, joi dimineața, i-a făcut ce se numește biopsie de maduvă din coapsă. Cu biopsia, am fost chiar la spitalul ăsta, Delray Medical Center Community (n.red.- dr. Morariu are clinica Florida Neurologic Center în Delray Beach), m-am dus la patolog și m-am uitat la lame. Și el, și eu, am văzut că are leucemie! Erau celule tinere, multiple, care erau, peste tot, în corpul ei. În special în oase. Nu am știut ce să fac, am vrut să o trimit la Seattle, nu putea să meargă nicăieri. D-abia am ajuns în Miami (n.red.- distanța între Miami și Delary Beach este de 80.9 kilometri), am dus-o cu mașina. Din fericire, am ajuns la un individ care cunoștea medicină și era expert în tratarea leucemiei. Era hematolog” a continuat medicul.
Departe de terenurile cu zgură de la Paris și fără a fi în stare să urmărească la televizor un meci înteg de la Roland Garros 2001, Corina a auzit-o pe buna ei prietenă, Jennifer Capriati, cum îi dedică, de pe centralul „Philippe Chatrier”, triumful ei la French Open. Asta după ce i se citise scrisoarea trimisă de Lance Armstrong, supraviețuitor al unui cancer testicular! „Dupa 6 luni au fost semne pozitive. Asta după ce 4 luni din acea jumătate de an, Corina a făcut chimioterapie de inducție. A rămas fără păr, cu tractul gastrointestinal afectat și cu embolie pulmonară, incapabilă să se ridice din pat motiv pentru care eu și fiul meu, Mircea (n.red.- fratele Corinei este și el medic neurolog) am făcut de gardă, cu rândul, în Jackson Memorial Hospital din Miami”
În noiembrie 2001, de “Ziua Recunoștinței”, Corina a părăsit spitalul din Miami după ce învinsese cancerul de sânge, cel mai temut adversar împotriva căruia a jucat vreodată. La începutul lui 2002, a reluat antrenamentele dar obosea după 5 minute de lovit mingea până ce, în aprilie, ajunsese să stea pe teren două ore pe zi. Abia în iunie a jucat, la San Diego, prima ei partidă după „meciul vieții contra cancerului”. Nu a ratat nici US Open, numai că Serena Williams a câștigat, în doua seturi, 6-2, 6-3.
„Căutam să vedem cine ar putea să îi doneze măduvă dacă ajunge la stadiul respectiv de gravitate. Fratele ei, Mircea (n.red.-mai mare cu 10 ani decât Corina), care este și jucător de pickleball, este 100% compatibil cu ea, așa că avea un donator de măduvă, dacă avea nevoie. Din fericire, nu i-a trebuit!”
A „pasat” cancerul dar nu și-a putut salva căsnicia: în 2003, Corina a divorțat de Andrew Turcinovich, soțul și antrenorul ei care a ales să se întoarcă în Australia natală. Albin Morariu nu ascunde că, în 2001, a trăit la capul fiicei sale ceea ce îl cutremurase, cu șase ani înainte, mai mult decât evadarea din România comunistă a lui Ceaușescu: numărul 1 mondial, Pete Sampras l-a sunat, în lacrimi, rugându-l să îi salveze de la moarte antrenorul, pe Tim Gullikson. „Într-o zi Tim Gullikson a avut o criză de epilepsie. Era la Stuttgart, la turneul cel mare organizat de Ion Țiriac, în Germania(n.r. -Eurocard Open, Masters Series – unul dintre cele mai mari 9 turnee ATP la acea vreme, desfășurat în Hans Martin Schleyer Halle, înainte să fie mutat de român la Madrid).
„Sampras m-a chemat, am zburat acolo, la Stuttgart. Am încercat să-l ajut pe Tim, în primul rând, să controlam criza de epilepsie. Din nefericire, cauza crizei de epilepsie a fost o tumoră cerebrală care a fost inoperabilă. Sfârșitul nu a fost bun pentru că nu s-a putut opera” a precizat doctorul de 83 de ani.
Este antologic momentul de la Australian Open când Pete Sampras a izbucnit în plâns în timpul sfertului de finală cu Jim Courier după ce antrenorul lui, Tim Gullikson, leșinase în tribuna terenului central de la Melbourne. Curajul și voința nepământene au răsplătit-o, însă, pe Corina: în 2005 a ajuns din nou într-o finală de Grand Slam, tot în echipă cu Lindsay Davenport, dar cele două au pierdut ultimul act de la Australian Open.
Trei luni mai tîrziu, a debutat în echipa de Cupa Federației a Statelor Unite într-o partidă în care a pecetluit, la dublu victoria,5-0 contra Belgiei, alături de…Lindsay Davenport.
Imediat după Wimbledon, Morariu a zburat la Moscova ca să facă pereche cu Venus Williams în semifinala Fed Cup dar Rusia, cu Myskina, Dementieva și Safina, a învins cu 4-1.
Sursa: prosport.ro