Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

31 de amenzi în urma unor „activităţi de prevenire şi combatere a infracțiunilor contra patrimoniului”

POLIŢIŞTII VRÂNCENI AU ACŢIONAT PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA INFRACȚIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

În perioada 04-22 aprilie a.c., poliţiştii de ordine publică au desfășurat activităţi de prevenire şi combatere a infracțiunilor contra patrimoniului, efectuând verificări la 179 de unități economice de pe raza județului. Ca urmare a controalelor efectuate în această perioadă, au fost aplicate 31 de sancțiuni, în valoare de 52.000 lei.

Cu acest prilej, solicităm tuturor administratorilor de unități economice să-și asigure unitățile la terminarea programului de lucru, să-și verifice funcționalitatea sistemelor de alarmă la efracție la parametri optimi, depozitarea numerarului să fie efectuată în seifuri agrementate din punct de vedere tehnic, iar transportul de numerar să se facă numai în condițiile expres prevăzute de lege. Orice eveniment negativ să fie sesizat instituției noastre, de îndată, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

Totodată, reamintim pe această cale că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012, regiile autonome, companiile și societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, în baza analizei de risc la securitatea fizică.

De asemenea, reamintim faptul că transporturile de valori monetare în cuantum de peste 10.000 euro ori echivalentul în lei a acestei sume se efectuează în condiții speciale, conform prevederilor planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transportă, cu avizul poliției, care este obligatoriu.

Lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea asigură administratorii de unități economice de întreaga disponibilitate față de problemele din domeniu și sunt deschiși colaborării pentru identificarea celor mai bune și eficiente soluții, în vederea protejării patrimoniului și vieții persoanelor.
Aceste activități vor continua și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

Sursa text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea, 2 mai 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?