Un tânăr din Mărăşeşti a avut noroc de înțelegerea mătușii sale și a scăpat de orice răspundere penală, deși o bătuse bine pe aceasta într-o zi din vara anul trecut. Femeia l-a iertat, în ciuda faptului că inițial ceruse tragerea la răspundere a tânărului bătăuș, iar în cauză fusese demarată o anchetă care fusese finalizată cu o trimitere în judecată. Din ce se reținuse în rechizitoriu, tânărul își revărsase toată furia asupra mătușii sale în iulie 2021, lovind-o în mod repetat cu pumnii în zona feţei, dar şi cu o trotinetă în zona spatelui. De aici, femeia și-a scos certificat medico-legal, din care a reieșit că a avut nevoie pentru vindecare de 12-14 zile de îngrijiri medicale. Ulterior însă, în instanță, femeia a arătat că îşi retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului şi nu mai are nicio pretenţie civilă sau penală faţă de acesta, astfel încât instanța a pronunțat o soluție în conformitate cu dorința femeii agresate: „(…) dispune încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie de către inculpatul (…), ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana (…), obligă pe inculpatul (…) la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 200 de lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale). Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal”.