Polițiștii din Panciu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp, după care a luat foc. La volanul autoturismului se afla o femeie care a fost preluată de ambulanță. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Biroul de presă al IPJ Vrancea
Sursa foto sus: IPJ Vrancea
În jurul orei 10.10, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu au intervenit cu 1 autospecială de stingere și 1 ambulanță SMURD, în urma producerii unui accident rutier, în orașul Panciu. În urma impactului, autoturismul a luat foc, pompierii militari intervenind pentru stingerea incendiului și acordarea primului ajutor calificat unei persoane de sex feminin în vârstă de 55 ani, ulterior transportând-o la spital.
Compartimentul de informare ISU Vrancea
Sursa foto jos: ISU Vrancea