Trei tineri care au rămas împotmoliți în pădure cu autoturismul, găsiți la circa două ore de către un echipaj de poliție
În această seară, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost informați, prin apel 112, cu privire la faptul că trei tineri au rămas împotmoliți cu autoturismul într-o pădure situată în afara localității Faraoanele.
Din cauza precipitațiilor din zonă și a faptului că acesta nu cunoștea bine traseul, conducătorul auto a rămas împotmolit pe un drum forestier neamenajat, la circa 3 km de Faraoanele, alături de alți doi prieteni.
Acțiunea de căutare s-a desfășurat pe parcursul a circa două ore, întrucât apelantul
nu a putut oferi foarte multe detalii detalii cu privire la locul unde se află.
Misiunea colegilor noștri (George și Larisa-Georgiana) nu este singulară, ci este doar unul dintre dintre exemplele în care dau o mână de ajutor celor care ajung în situații de nevoie. În cazul tinerilor din această seară: au vrut să se bucure de panorama orașului dintr-o zonă despre care doar au auzit, fără să se intereseze și despre starea traseului de parcurs.
Autoturismul a fost degajat şi echipajul i-a însoţit până într-o zonă sigură!
În această seara se vor bucura, cu siguranță, de lumină!
Mulțumim pe această cale domnului Marian, locuitor din Faraoanele, care nu a ezitat să dea o mână de ajutor!
Comunicat IPJ Vrancea, 23 aprilie 2022