Doi frați din Mărășești au fost găsiți anul acesta vinovați de lovire și alte violențe, victima acestora fiind un alt localnic. Fapta a avut loc în vara anului 2020 și, potrivit rechizitoriului, cei doi au lovit partea vătămată cu pumnii și picioarele chiar în stația de microbuz aflată în zona gării din oraș. Agresiunile au continuat până în momentul în care au intervenit mai mulți martori, iar ulterior partea vătămată a fost transportată la spital. Pe parcursul cercetărilor, unul dintre inculpați, care pe atunci era și minor, a încercat să își apere fratele mai mare, susținând că a fost singurul care a lovit partea vătămată. Cu toate acestea, atât declarațiile martorilor, cât și declarația părții vătămate au relevat o cu totul altă situație, anume că ambii au exercitat agresiuni. În timpul anchetei, partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu 3.000 lei reprezentând daune materiale, precum și cu 20.000 euro, echivalent în lei la data plății efective, daune morale repezentând prejudiciul suferit, atât pe plan fizic, cât și traumele psihice pe care le-a suportat.
„(…) stabileşte pentru inculpatul (…) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe măsura educativă a supravegherii pentru o perioadă de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vrancea. (…) condamnă pe inculpatul (…) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe la o pedeapsă de 2.500 lei amendă ( 250 zile amendă x 10 lei). Admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă (…) obligă pe inculpații (…), în solidar, iar pe inculpatul minor (…) în solidar și cu partea responsabilă civilmente (…), să plătească părții civile suma de 20.000 lei, reprezentând daune morale. (…) admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf.Pantelimon” Focșani și dispune obligarea inculpaților (…), în solidar, iar pe inculpatul minor (…) în solidar și cu partea responsabilă civilmente (…), la plata sumei de 1.378,278 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate persoanei vătămate și a dobânzii legale începând cu data de 23.06.2020 și până la data achitării efective a debitului principal. Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și dispune obligarea inculpaților (…), în solidar, iar pe inculpatul minor (…) în solidar și cu partea responsabilă civilmente (…), la plata sumei de 95,92 lei, reprezentând cheltuieli cu transportul persoanei vătămate la spital”, se arată în hotărârea de condamnare.