Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Inspectorii ANPC se duc la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefonul personal

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) este subfinanţată în raport cu importanţa sa şi cu activitatea de amploare pe care o derulează şi s-a ajuns în situaţia în care inspectorii merg la controale cu mijloacele de transport în comun şi filmează cu telefoanele personale, din lipsa dotărilor, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele instituţiei. „Vrem să transmitem că rezultatele per comisar ne fac una dintre cele mai performante autorităţi. Transmitem de câteva ori pe săptămână, prin intermediul presei, modul în care colegii noştri din întreaga ţară îşi fac meseria. Ce vedeţi este meritul lor şi le mulţumim că de multe ori acţiunile de control sunt peste program, neremunerate, de multe ori fără a reuşi să punem la dispoziţia echipelor câte o maşină pentru a se deplasa la acţiunile de control. Măcar la bugetul anului viitor merităm o suprafinanţare pentru a putea face în continuare supra-acţiuni şi a putea face consumatorii supermulţumiţi‟, a spus el, într-o conferinţă de presă. Întrebat cu ce se duc la controale inspectorii ANPC, dacă nu au la dispoziţie maşini, Constantinescu a răspuns: „Cu mijloacele de transport în comun, cu maşinile personale, nu vreau să cred că unii dintre aceştia folosesc bicicleta pentru că în anotimpul ploios ar trebui să stea în birou, dar sunt pe teren unde trebuie şi lucrurile acestea se văd în raportări. Este adevărat că îmi este şi jenă să îi întreb uneori cum au reuşit să ajungă şi cum au reuşit să ducă la bun sfârşit acţiunile de amploare pe care le conduc‟. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?