Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

22 școli vrâncene primesc bani prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

22 unități școlare din Vrancea vor primi finanțare în prima etapă a Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), cel mai mare program de sprijinire a participării la educație din istoria recentă a României. Potrivit Ministerului Educației, PNRAS este un răspuns la problematica părăsirii timpurii a școlii și a abandonului școlar și se adresează elevilor aflaţi în risc de abandon, în special elevi aparţinând grupurilor vulnerabile, elevi aparţinând minorităţii rome, elevi din mediul rural și urban mic, elevi cu dizabilităţi sau cerințe educaționale speciale, elevi din comunităţi dezavantajate economic, copii în risc de excluziune socială pe fondul sărăciei, lipsa locuinței, familie monoparentală, familii dezorganizate, elevi expuși altor riscuri sociale. PNRAS este considerat primul program coerent la nivel național care urmărește scalarea unor măsuri dovedite eficiente la nivel local, individual, cu scopul creșterii gradului de echitate a sistemului de învățământ.

Cele 22 unități școlare din Vrancea fac parte din cele 1391 de unități școlare selectate la nivel național de Ministerul Educației pentru finanțare în cadrul acestui program. Urmează semnarea contractelor de finanțare și implementarea proiectelor în termen de trei ani. Valoarea totală a granturilor finanțate este de peste 191 milioane euro + TVA, cu o valoare medie/grant de 138.000 euro + TVA. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată” și a fost aprobat de Comisia Europeană pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu o valoare de 543 milioane euro.

Cele 22 unități școlare vrâncene selectate pentru finanțare:
Școala Gimnazială „Ionel Sârbu” Ciorăști,
Școala Gimnazială Ruginești,
Școala Gimnazială „Profesor Doctor general Gheorghe V. Zaharia” Popești,
Școala Gimnazială „Petre Mironescu-Mera” Mera,
Școala Gimnazială Slobozia Bradului,
Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asanache” Bordești,
Liceul cu Program Sportiv Focșani,
Școala Gimnazială Jariștea,
Școala Gimnazială Golești,
Școala Gimnazială Tâmboești,
Școala Gimnazială „Simion Cristian” Andreiașu de Jos,
Școala Gimnazială Suraia,
Școala Gimnazială „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea,
Școala Gimnazială Obrejița,
Liceul Teoretic „Grigore Gheba” Dumitrești,
Școala Gimnazială „Victor Slăvescu” Cotești,
Școala Gimnazială Boghești,
Școala Gimnazială Găgești,
Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”,
Școala Gimnazială „Dr. Costică Bălan” Poiana Cristei,
Școala Gimnazială Chiojdeni,
Școala Gimnazială nr.2 Bordeasca Veche.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?