Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

A ieșit la bustul gol ca să-l bată pe un bărbat bănuit că i-a zgâriat mașina

Un vrâncean în vârstă de 30 de ani va fi judecat pentru lovire și alte violențe, în urma unui conflict pe care l-a iscat într-o seară din luna octombrie 2020. Potrivit rechizitoriului, inculpatul a luat la bătaie un alt bărbat, pe care îl cunoștea întrucât fuseseră vecini în satul natal, deoarece îl bănuia că acesta era cel care îi zgâriase mașina. Conflictul a avut loc în Focșani, în zona fostei Autogări, partea vătămată povestind că a fost luată pur și simplu prin surprindere de inculpat, care l-a lovit cu pumnul în frunte și a continuat să îl lovească cu picioarele și pumnii după ce a căzut pe trotuar. De altfel, varianta a fost confirmată și de doi martori care treceau prin zonă și care, în ciuda întunericului, l-au remarcat pe inculpat deoarece acesta era la bustul gol, purta o pereche de pantaloni scurți și era încălțat cu papuci.

Din ce au spus martorii, inculpatul părea că așteaptă pe cineva, iar ulterior chiar au auzit zgomote ca și când ar fi fost o încăierare, așa că au sunat la 112. Până să intervină însă cineva, partea vătămată a fost lovită destul de serios, dat fiind că din certificatul medical a reieșit că a avut nevoie de 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale. De altfel, inculpatul nu a negat conflictul, dar a avut propria variantă, anume că, deși nu își aduce aminte chiar exact, exact, ce s-a întâmplat, a avut un schimb de replici cu fostul său vecin pe tema mașinii sale, iar când acesta ar fi recunoscut că el fusese cel care i-a avariat-o, s-au îmbrâncit reciproc. Inculpatul a avut o explicație și pentru leziunile suferite de cel pe care l-a bătut, anume că acesta avea ceva afecțiuni de dinainte, de aici și zilele de îngrijiri medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?