* Profitul va ajunge la Crucea Roșie, pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni
Participă la Insula Fest în perioada 10-12 Iunie 2022 și susține strângerea de fonduri pentru Ucraina
Cel mai mare și sustenabil festival din regiunea Moldovei, Insula Fest, vine în acest an cu cei mai titrați artiști din România dar și cu o componentă umanitară.
Nume sonore ale muzicii românești vor participa în perioada 10-12 Iunie 2022 la festivalul umanitar organizat în acest an la ZagaZaga. Profitul va ajunge la Crucea Roșie, pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, care se află într-o situație extrem de dificilă în acest moment. „Într-o lume a diversității în care valorile adesea se ciocnesc, muzica trece peste barierele lingvistice și unește oameni din medii culturale diferite. Și astfel, prin muzică, toate popoarele se pot reuni pentru a face din lume un loc mai armonios. Muzica pătrunde aproape în fiecare parte a vieții noastre, iar de-a lungul istoriei, am celebrat triumfurile și tragediile vieții cu ajutorul ei. După cum spunea Platon, muzica „dă suflet universului, aripi minții, zbor imaginației”. Muzica modelează și reflectă societatea. Dansatorii îi urmăresc ritmul, protestatarii îl folosesc pentru a-și găsi vocea. Poate promova și idealuri , cum ar fi pacea și solidaritatea. Pentru că nu puteam sta indiferenți la ceea ce se întâmplă în Ucraina, am decis ca tot profitul din acest an al ediției Insula Fest să îl donăm către Crucea Roșie Română pentru a oferi o mână de ajutor ucrainenilor care trec prin momente cumplite și au mare nevoie de suport în această perioadă grea.” Andrei Petică, General Manager Insula Fest
A patra ediție a Festivalului Insula va avea loc într-o locație unică, dominată de natură și liniște. Evenimentul ce va avea loc în perioada 10-12 Iunie 2022 își primește invitații la ZagaZaga, un complex situat în Delta Siretului, cu un concept unic implementat în România. Complexul asigură condiții de cazare de lux la standarde turistice internaționale în liniștea din mijlocul naturii. Cei care vor dori să rămână în inima festivalului, se pot caza la ZagaZaga în bungalouri, corturi de lux și chiar case plutitoare, de unde se pot bucura de priveliști unice. De asemenea, se va organiza o zonă de campare. Toate detaliile privind oferta de cazare se regăsesc pe site-ul ZagaZaga.
Fiecare zi de festival aduce spectacol din plin pe scenă – B.U.G. Mafia, Smiley, The Motans, Subcarpați, Cred ca sunt Extraterestru și mulți alții.
Line-up –ul festivalului pentru cele 3 zile este:
-
Vineri, 10 Iunie – B.U.G. Mafia, Nane, El Nino și mulți alții
-
Sâmbătă, 11 Iunie – Smiley, The Motans, Manuel Riva, Andre Rizo, DJ Dark
-
Duminică, 12 Iunie – CULESE DIN CARTER SHOWCASE (Subcarpați, Cred Că Sunt Extraterestru, Basska, Argatu’&Mos Martin) și mulți alții
”Insula Fest nu este un simplu festival de muzică, ci o experiență unică într-o locație inedită. Și în acest an am selectat atent artiștii, locația și set-up-ul, în așa fel încât să ne asigurăm că ducem totul la superlativ. Am pregătit experiențe unice iar pe lângă line-up-ul de excepție cu nume sonore ale muzicii românești, o surpriză este locația. Festivalierii sunt așteptați în acest an cu petreceri la piscină, plimbări cu balonul cu aer cald, aventura park, scena de Stand Up Comedy și multe altele, la ZagaZaga”, Andrei Petică, General Manager Insula Fest
Insula Fest va asigura pe perioada festivalului transportul gratuit din și înspre Focșani și Tecuci. Pe site-ul festivalului insulafest.ro, se vor găsi toate informațiile privind trasportul.
Abonamentele pot fi achiziționate de pe site-ul festivalului https://insulafest.ro/bilete.
Pentru mai multe informații: www.insulafest.ro
Despre Insula Fest
Cel mai mare și sustenabil festival din regiunea Moldovei, Insula Fest, a luat naștere în anul 2017 și a pornit din dorința de a îmbina arta urbana cu muzica electronică. Scopul organizatorilor este de a crea unul din cele mai mari și accesibile festivaluri din regiunea Moldovei, un festival sustenabil, eco-friendly și fresh.
Festivalul este unul sustenabil din prisma faptului că o mare parte din resturile alimentare vor fi folosite ca și hrană pentru animalele din ferma ZagaZaga, deșeurile de plastic și de carton vor fi selectate și reciclate în totalitate. Transportul este gratuit cu autobuzele pentru a limita utilizarea mașinilor personale de către participanți. De asemenea, încurajăm festivalierii să utilizeze tehnologia inteligentă de ridesharing, pentru folosirea în comun a mașinilor.
Insula Fest oferă o experiență unică într-o locație inedită. Festivalierii au parte de petreceri de zi la piscina încălzită cu ajutorul panourilor solare, plimbări cu bărcile cu vâsle sau motor electric, aventura parc, scena de stand-up comedy și concerte în aer liber.
Despre ZagaZaga
Într-un spațiu în care timpul parcă a rămas oprit contemplându-i tăcerea, Siretul își ramifică brațele care se risipesc ca niște vene peste o întindere nesfârșită, dând naștere unui loc care deapănă frumusețea pământului românesc. ZagaZaga este situat în Delta Siretului, pe limita dintre județul Vrancea și Galați, în satul Doaga. Accesul la resort se face cu ușurintă fiind situat la doar 200 km de București pe E 85, (având două benzi pe sensul de mers), la 20 km de Focșani și 13 km de Tecuci.
În cadrul resortului veți găsi un ansamblu de bungalowuri mobile, case plutitoare, o cherhana, o zonă de evenimente private pentru companii, o piscină în aer liber, precum și un parc de aventură cu trasee în copaci și tiroliene, toate așezate pe malurile canalelor din resortul ZagaZaga.
Locația este perfectă pentru iubitorii de pescuit – peste 200 de trofee de crap între 15-26 kg se regăsesc în lacul resortului, plimbări cu bicicleta, cu barca sau pentru cei care vor doar să se relaxeze.
Comunicat de presă