Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

FOTO! Sicrie goale și cruci, ca gest de amenințare, lăsate pe un teren la marginea Focșaniului

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea au transmis marți un comunicat de presă, în care se arată că pe un teren din Focșani au fost găsite sicrie și cruci: „În cursul serii de 28 Martie am fost sesizați prin 112 cu privire la existența unui sicriu abandonat pe un teren aflat în apropierea unui cimitir de la marginea mun. Focșani. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat persoana care ar fi așezat sicriul gol în locul respectiv, aceasta fiind sanctionată contravențional cu suma de 500 de lei. În această dimineață, am fost din nou sesizați cu privire la amplasarea a două sicrie și cruci în aceeași zonă, iar în urma primelor cercetări efectuate a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. În prezent cercetările sunt continuate pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale ce se impun.”

Mai multe informații apar într-o postare pe pagina de facebook Roșuvin Utarb:

„SIGURANȚĂ ȘI ÎNCREDERE! Ieri, 28.03.2022, pe la 15.30, în timp ce mă îndreptam spre casă, pe un teren până mai ieri părăginit, aflat lângă cimitirul din Mândrești-Munteni, am văzut un sicriu. Lângă el erau vreo doi vecini care se uitau mirați la „obiect” și nu înțelegeau ce se întâmplă.
Am apelat serviciul 112 și în scurt timp a sosit la fața locului un echipaj format dintr-un polițist și un jandarm. Au venit, au văzut, au glumit că poate cineva s-a răzgândit și n-a mai avut nevoie de el, mai ales că e și cimitirul aproape, și au vrut să plece, dar, la insistențele noastre, au decis să adreseze câteva întrebări și locatarului locuinței în vecinătatea căreia se afla sicriul și care părea să știe ceva, dar nu voia să spună ce știe. În acest timp a apărut în zonă un SUV din care au coborât vreo trei inși care păreau să revendice obiectul. De față cu poliția, cei trei au ornat frumos locul cu o cruce și o lumânare, apoi au plecat cu toții lăsând scena intactă.
După câteva ore, datorită faptului că obiectele stârneau indignarea vecinilor și teama copiilor și bătrânilor, am revenit cu un apel la 112 și mi s-a transmis că au fost identificați autorii faptei, că aceștia se află la secție pentru declarații urmând ca apoi să revină să-și ridice obiectele. În această dimineață, în același loc, nu erau dar obiectele de ieri, ci s-au dublat, aflându-se două sicrie, lumânări aprinse pe fiecare din ele și lângă fiecare era înfiptă câte o cruce pe care era scris același nume. Din spusele unui martor, cele două sicrie au fost coborâte noaptea trecută, între orele 01.00-02.00, din două SUV-uri.
GLUMĂ MACABRĂ? AVERTISMENT ÎN STIL MAFIOT?
Aș înclina spre cea de-a doua variantă, ceea ce mă face să mă îngrozesc, odată prin prisma faptului că ceea ce vedeam prin filmele cu mafioți din Italia anilor 80 se întâmplă azi în România, dar, mai ales, prin lipsa de respect și teamă a unora față de instituțiile statului, având în vedere că de față cu polițistul și jandarmul sosiți la fața locului, făptașii au aprins și o lumânare și au înfipt și o cruce lângă sicriu, cruce pe care era scris numele unei persoane, bănuiesc că numele persoanei vizate”.

Sursă foto: Facebook Roșuvin Utarb

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?