Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

FOTO: Autoritățile vrâncene, preocupate de creşterea consumului de droguri în rândul minorilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, au demarat implementarea programului „O viață fără riscuri”.

Creşterea consumului de droguri la minori este o problemă de sănătate publică, căreia societatea trebuie să-i facă faţă. Pentru copii, alcoolul, tutunul, drogul pot reprezenta o cale de a-şi înlătura timiditatea, motiv pentru care soluţia este de a-l ajuta, ca părinţi sau educatori, să găsească o altă modalitate prin care să scape de acest complex. Consumul de astfel de substanțe nu aduce nimic bun şi se află frecvent la originea tulburărilor psiho-sociale cu consecinţe familiale, şcolare şi profesionale, chiar şi judiciare.

Adolescenţa este perioada cea mai dificilă din viaţa copilului pentru că atunci ajunge să cunoască problemele vieţii şi să-şi pună diferite întrebări despre sine şi despre cum ar trebui să fie. Fără o atenţie deosebită din partea adulților, adolescentul ia de unul singur decizii care să-i afecteze atât viitorul, cât şi viaţa (mai ales atunci când este vorba de diferite tipuri de dependenţă ca: alcool, droguri, tutun etc.). Ca persoane adulte, trebuie să cunoaştem foarte bine mediul în care copilul îşi desfăşoară activitatea sau îşi petrece timpul liber, care îi sunt prietenii, care îi sunt complexele etc. În general, adolescenţii scăpaţi din mână, neglijaţi vor fi şi cei mai predispuşi dependenţei alcoolice fiindcă percepţia lor despre viitor nu este prea clară.

Acest proiect se vrea a fi o intervenţie timpurie și necesară asupra tendinţelor tinerei generaţii, în vederea prevenirii riscurilor prin care copiii și tinerii se expun sau sunt expuși prin folosirea inadecvată a rețelelor de socializare și asupra riscurilor asociate consumului de droguri, respectiv limitarea sau întârzierea debutului consumului de droguri licite sau ilicite.

Proiectul conţine sesiuni de informare a adolescenţilor cu privire la efectelor negative ale consumului de droguri, pregătirea tinerilor/adulților cu privire la semne, simptome şi posibilităţi de intervenţie în cazul consumului de droguri. Sesiunile de informare s-au bucurat de participarea elevilor și a cadrelor didactice de la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” Focșani și au fost susţinute de personalul Serviciului de Intervenția în Regim de Urgență din cadrul D.G.A.S.P.C. Vrancea și al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea.

Comunicat de presă DGASPC Vrancea, 22.03.2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?