Centrul Cultural Vrancea organizează joi, 24 martie 2022, la ora 18.00, la sediul instituției, str. Mitropolit Varlaam, nr. 48 bis, un eveniment cultural dedicat copiilor și tinerilor refugiați din Ucraina. Alături de voluntarii Crucii Roșii din Focșani și elevii clasei de Actorie din cadrul Școlii Populare de Artă, însoțiți de expert, Bogdan Trifan, Centrul Cultural Vrancea își dorește să le ofere o după-amiază primitoare, care să le aducă o clipă de optimism și de liniște sufletească. Cafeneaua Five to go din Focșani le va oferi un ceai cald cu ocazia fiecărui eveniment la care vor participa.
Comunicat de presă