Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

63438 contracte individuale de muncă sunt înregistrate în Vrancea

În Vrancea sunt înregistrate 63438 de contracte individuale de muncă active asigurate în mediul privat și notificate în aplicația Revisal. Situația contractelor de muncă a fost prezentată, astăzi, în ședința de Dialog Social, condusă de prefectul Nicușor Halici.

În cadrul ședinței a fost prezentată situația evoluției numărului de contracte de muncă din județ, fiind totodată dezbătute o serie de probleme cu care se confruntă la acest moment atât angajatorii din județ, cât și persoanele angajate sau cele aflate în căutarea unui loc de muncă. Sub acest ultim aspect, prefectul județului a punctat că este important ca fiecare vrâncean care este în căutarea unui loc de muncă, indiferent de localitatea de domiciliu, să poată avea acces la ofertele puse la dispoziție de angajatori. Referirea este la platforma e-SPOR, platformă unică națională care va corela cererea cu oferta de muncă. „Trebuie să existe acea interacțiune care, dincolo de dinamism, să creeze un mediu concurențial – și între angajați, și între angajatori. Așa ne vom dezvolta. Dacă ne adaptăm timpurilor și vom avea aceste interfețe care să ducă birocrația într-o zonă mai relaxată, vom avea de câștigat. De exemplu, și primăriile primesc situațiile statistice cu locurile de muncă, dar dacă pui informații la avizier, poate cetățeanul aflat la 7 kilometri față de primărie nu vede. De aceea este important să ajungem pe toate căile de comunicare, inclusiv pe rețelele de socializare, pentru ca informația să fie la îndemâna cât mai multor vrânceni. Și recensământul va fi unul dintre pilonii importanți, vom vedea câți vrânceni avem în județ, pot munci, câți sunt apți de muncă pe categorii de vârstă și așa mai departe. Având aceste date actualizate putem să dimensionăm sau să reglăm obiectivele pe care le avem în vedere. Noi vom fi în contact cu Guvernul și cu mediul economic, să vedem nevoile specifice ale județului Vrancea. Să fiți siguri că Guvernul are în vedere și sprijinirea mediului de afaceri, în așa fel încât să fie respectate și condițiile asumate în momentul în care am devenit membri ai Spațiului Economic European”, a punctat prefectul Nicușor Halici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?