Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

Chirurgul Mihai Dumitrescu, noul director medical al Spitalului Județean Focșani

Chirurgul Mihai Dumitrescu este, începând cu data de 1 martie a.c., noul director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani. Doctorul face parte din echipa celei mai mari unități spitalicești din Vrancea de la începutul lunii ianuarie a anului 2020, și spune că „seriozitatea managerului Mândrilă, şi dorinţa Spitalului de a avea un chirurg toracic“ sunt motivele care l-au determinat să aleagă Focșaniul. Atribuțiile directorului medical sunt diverse, însă dr. Mihai Dumitrescu spune că este pregătit să facă față noilor provocări. „În primul rând, directorul medical ar trebui să coordoneze și să răspundă de elaborarea unor propuneri privind planul de dezvoltare a spitalului pe termen lung, iar aici facem referire la serviciile pe care intenționăm să le aducem pe viitor, care va fi bugetul nostru de venituri și cheltuieli ș.a.m.d..

O altă atribuție a directorului medical este monitorizarea calității serviciilor medicale, mai precis evaluarea satisfacției pacienților, evaluarea satisfacției propriului personal și, totodată, elaborarea, alături de șefii de secții, a propunerilor prin care vom putea îmbunătății această activitate medicală și să modificăm bugetele de venituri și cheltuieli. O altă atribuție este aceea de coordonare și de aprobare, și punerea în practică a protocoalelor medicale la nivelul spitalului, și să vedem cum aceste protocoale sunt și puse în practică de către șefii de secție și de către medici. De asemenea, directorul medical coordonează implementarea programelor de sănătate la nivelul spitalului, vorbind aici despre pacienți cu tuberculoză, pacienți oncologici, pacienți incluși  în programe de diabet, în principiu, în programele naționale de sănătate. Dar aceasta este doar  o mică parte a atribuțiilor directorului medical‟, spune dr. Mihai Dumitrescu.

 

„Îmi propun să întinerim echipa de management‟

Medicul spune că în cei doi ani de activitate la Spitalul Județean Focșani a reușit să se acomodeze atât cu membrii echipei medicale, cât și cu pacienții. „Consider că m-am integrat în colectiv și prin funcțiile pe care le-am deținut până la numirea în funcția de director medical. Spre exemplu, anul trecut, în perioada septembrie-decembrie, am fost coordonator al Departamentului de Terapie Acută covid alături de doctorul Vlad Ursărescu; apoi, în perioada ianuarie-februarie m-am ocupat, tot alături de doctorul Ursărescu de coordonarea Centrului de evaluare covid. Prin urmare, pe lângă faptul că am avut ocazia ca în acești doi ani să-mi cunosc colegii din spital, am avut și ocazia să văd ce înseamnă experiența de coordonare, de management în aceste două servicii: Departamentul de Terapie Acută covid și Centrul de evaluare al pacienților covid‟, spune dr. Mihai Dumitrescu.

Noul director medical al Spitalului Județean Focșani își propune să „întinerească echipa de management‟ și să atragă medici noi. „În primul rând, îmi propun să întinerim echipa de management. De exemplu, pe partea de Ambulatoriu, îl vom avea coordonator pe doctorul Răzvan Costin care este specialist de Oncologie medicală. De asemenea, mă bucur că la nivelul unor secții, conducerea a fost preluată de către medici tineri, de exemplu, în Medicină Internă o avem pe dr. Dudu Florentina, iar la Pneumologie o avem pe dr. Oana Marcu. Numirea mea în funcția de director medical, într-un fel, se aliniază cu tendința spitalului de reîntinerire. Sper ca aducând acest nou suflu să reușesc să creștem și calitatea serviciilor medicale și satisfacția pacienților noștri, pentru că ei sunt principalul obiectiv de activtate, ei sunt în centrul sistemului, nu medicul, ci pacientul. Sper să reușim să atragem și medici tineri din specialități noi, cum ar fi Neurochirurgia sau Chirurgia vasculară. Sper să-mi permită timpul să mă deplasez personal în centrele universitare pentru a reuși să-i atragem‟, mai spune dr. Mihai Dumitrescu.

Dr. Mihai Dumitrescu provine dintr-o familie de profesori, iar acest lucru spune că l-a ajutat să aleagă medicina. Părinţii lui făceau meditaţii cu elevii care se pregăteau să dea admiterea la Facultatea de Medicină, pe vremea când dr. Mihai Dumitrescu avea câţiva anişori. În Facultate, dr. Mihai Dumitrescu a studiat Medicina Generală. Apoi, în urma Examenului Naţional de Rezidenţiat, a obţinut prima poziţie pe Chirurgie Toracică, ceea ce i-a oferit şansa de a alege clinica în care dorea să facă practică, ajungând astfel la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Bucureşti. Înainte de pandemia de COVID-19, dr. Mihai Dumitrescu a hotărât, alături de soția sa, să plece din București și să se stabilească într-un oraș mai mic, care să le ofere copiilor un trai echilibrat și sigur. În prezent, medicul spune că se află în „plin proces de mutare‟, iar Focșaniul va deveni, cât de curând, „acasă‟.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?