Suntem aici! În continuare e nevoie să fim solidari cu Ucraina, cu absolut orice aveți la îndemână! Rugămintea noastră este să nu ne pierdem entuziasmul și emoția de a ajuta și, mai ales, să ne dozăm eforturile de a veni în sprijinul refugiaților, copii, tineri, femei, bătrâni, cu absolut orice. Greul abia începe!
Mii de refugiați tranzitează țara noastră, confuzi, înfrigurați, lipsiți de direcție și, mai ales speriați de acest fenomen complex, cea mai gravă plagă a omenirii, războiul. Pe care, chiar dacă, aparent, refugiații l-au lăsat în spate, cu tot cu o parte dintre membrii familiilor lor, acesta îi ajunge din urmă sub diferite aspecte, unele mai grave, mai sensibile, mai inumane decât altele. Acest fenomen aspru are implicații multiple nu numai asupra prezentului, ci și asupra viitorului omenirii. Toate aceste schimbări ne afectează pe toți și, de aceea, în măsura posibilităților, vă implorăm să ne rămâneți alături, donând constant absolut orice! Atașăm, totodată, și lista nevoilor esențiale, de moment.
Nu războiul definește omenirea! Nu haosul și nici ura! Ne separă multe lucruri unii de alții, trăim și ne raportăm la diferite forme de conflict, pe timp de pace, dar dintre toate, conștiința e cea care conduce, până la urmă, către o sumă considerabilă de atitudini pozitive față de ceilalți semeni aflați în nevoie, dintre care copiii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Războiul le-a șters copiilor ucraineni, într-o clipită, destinul și acum trebuie să avem în vedere, în primul rând, sufletele lor fragile. Haideți să le redăm, împreună, speranța în posibilitatea de a trăi cât mai departe de această monstruozitate condamnabilă!
Trebuie să fim conștienți cu toții că vom ajunge la momentul în care va fi nevoie și de ajutor postdezastru, un ajutor care, din estimările noastre se va întinde pe cel puțin jumătate de an, dacă nu și mai mult de-atât. Până atunci, însă, refugiații au nevoie de tot felul de servicii (de la consiliere psihologică, juridică, socială, servicii medicale, până la servicii de traducere etc.) și aceste „mici cauze” la care contribuiți „astăzi” – pentru care suntem extrem de recunoscători – pot genera efecte pozitive uriașe, „mâine”. Ajutorul acordat de dvs, în mod constant, ne ajută să administrăm resursele în mod chibzuit, corect, judicios. Orice sincopă devine rapid o criză și peste toate astea intervine dezinformarea care manipulează conștiințe.
Un război nu este un spectacol, iar pierderile acestor oameni nu se măsoară în mortar, beton, cărămidă, piatră, sticlă. Acești oameni, care au nevoie de ajutorul nostru, se află în situația de zdrobire a spiritului lor și este totodată vorba despre secole de istorie, despre tradiții pierdute și, nu în ultimul rând despre siguranță, deznădejde, moarte. Istoria trecutului ne arată că, într-un război e mai ușor să mori decât să supraviețuiești distrugerilor severe, lipsei de adăpost, sărăciei, foametei. De aceea, facem astăzi un nou apel către vrânceni.
Suntem aici, la Centrul organizat la sediul Crucii Roșii Vrancea din strada D.Cantemir nr.5, punct de colectare pentru Ucraina, care este deschis pentru donații în următorul interval orar: Luni-Vineri: 8.00-18.00; Sâmbătă-duminică: 10.00-16.00
Pentru alte informații și donații în afara orarului de funcționare, puteți suna la numărul 0741 993 954 si/sau la nr. 0743 783 365. Aceia dintre dvs care doresc să contribuie la intervenția umanitară coordonată la nivel local, prin Crucea Roșie Vrancea, cu diferite sume în bani, Filiala Vrancea a deschis și un cont pentru donații în lei, cu această destinație : RO28BTRLRONCRT00I1030407 – Banca Transilvania, cod SWIFT BTRLRO22. Puteți dona și numerar, prin casierie, direct la sediul Filalei din Focșani, str. D. Cantemir, nr. 5.
Nevoile sunt direcționate pentru sprijin la flux continuu către :
– refugiații care ajung în Centrul de primire a Refugiaţilor/Persoanelor Strămutate pe teritoriul României, în judeţul Vrancea, organizat in incinta Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna”din Focşani
– refugiații care sunt primiți în centrele de cazare organizate, deocamdată în Focșani, Adjud, Vidra, Panciu, Soveja
-locuitorii de dincolo de graniță, captivi încă ororilor, fără apă, lumină, căldură
-refugiații din zona de graniță- acolo există un flux continuu de primire/plecare a donațiilor
Războiul are o „arhitectură” mișcătoare de imagini și trăiri intense care rămân impregnate multă vreme pe retină și în sufletul omului și știm, de asemenea, că binele nu învinge întotdeauna! Cu toate astea, haideți să păstrăm intens legătura! Nu știm ce va fi „mâine”, dar știm că „azi” suntem, vrem și putem fi aici, solidari cu acești oameni! O Românie bună!
Comunicat de presă, Crucea Roșie Vrancea