La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 22.45, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Focșani, în localitatea Tătăranu. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acestuia i s-a solicitat efectuarea unei testări alcoolscopice, însă a refuzat. Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă cel în cauză a refuzat și acest lucru. Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.
Sâmbătă, 12 februarie a.c., în jurul orei 00.05, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au oprit în trafic, cu semnale acustice și luminoase, un autoturism care circula în comuna Milcovul, pe DN23 A. Conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.54 mg/l alcool pur în aer expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui auotvehicul sub influența alcoolului.
Sâmbătă, 12 februarie a.c., în jurul orei 17.50, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit în trafic, pe Bulevardul București, din municipiul Focșani, un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din localitate, iar în urma testului efectuat cu aparatul Drug Test, rezultatul a fost pozitiv la THC. În acest sens, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, în vederea efectuării unui test preliminar, acesta indicând valoarea pozitivă la rubrica THC. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
La data de 13 februarie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au oprit în trafic, pe strada Eroilor, din comuna Suraia, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul avea permisul de conducere reținut pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, având în vedere faptul că cel în cauză emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Tot duminică, în jurul orei 07.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat, de 24 de ani, din Mărășești, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 E 85 – Focșani deși avea o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
La aceeași dată, în jurul orei 19.25, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Panciu au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Panciu, deși avea o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a uni vehicul sub influența alcoolului.
În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:30, polițiștii focșăneni au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Suraia, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Gării, din municipiu, deși avea o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului
La aceeași data și oră, un alt echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Focșani a depistat un tânăr, de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D N 2 E 85 – Focșani, deși avea o concentrație alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante.
BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 14 februarie 2022