Structurile ISR (Intelligence Surveillance Reconnaissance) din cadrul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” au participat la tabăra de instrucție la munte-iarna, desfășurată în perioada 31.01-11.02.2022, în localitatea Soveja și raioanele învecinate. Obiectivul principal de instruire a constat în perfecţionarea deprinderilor de bază ale cercetaşilor militari în vederea executării sarcinilor şi misiunilor specifice de culegere de date şi informaţii, însă structurile de cercetare s-au pregătit şi în vederea creşterii rezistenţei militarilor la efort fizic şi psihic prelungit, pentru cunoaşterea teritoriului naţional, dar şi pentru întărirea coeziunii de grup.
Către finalul taberei, în perioada 08-09.02.2022, militarii cercetași și-au verificat cunoștințele și deprinderile în cadrul concursului aplicativ militar „Roza Cercetașului”, etapa de iarnă, faza pe brigadă. În clasamentul general, Compania Cercetare s-a clasat pe locul I, fiind urmată pe locurile II și III de structurile de cercetare din cadrul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” Galați și al Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani.
Pe probe, clasamentul a arătat astfel:
„Patrulă”:
– locul I: Compania 289 Cercetare;
– locul II: Structura ISR a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” Galați;
– locul III: Structura ISR a Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani.
„Ștafetă”:
– locul I: Compania 289 Cercetare;
– locul II: Structura ISR a Batalionului 280 Infanterie Mecanizată „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani;
– locul III: Structura ISR a Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” Galați.
Sursa text și foto: Facebook/Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor”