Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Drogat cu prenadez, un focșănean eliberat de câteva luni din închisoare s-a apucat de furat din case

Doi ani și jumătate de închisoare execută un focșănean de 26 de ani, condamnat în 2020 pentru furt calificat în formă continuată. Anul trecut, acesta a încercat să convingă instanța că poate fi pus în libertate – dat fiind că executase peste fracția necesară prevăzută de lege, însă zilele trecute a fost refuzat definitiv. Motivul a fost acela că nu achitase niciun leu din despăgubirile pe care fusese obligat să le achite prin sentință, astfel că s-a decis ca abia în 3 luni să mai fie discutat pentru liberare condiționată. Aceasta în condițiile în care pedeapsa sa se împlinește la termen în luna mai a acestui an. Focșăneanul a fost condamnat pentru fapte comise în noiembrie 2019, în rechizitoriu arătându-se că abia ce ieșise din penitenciar în luna iulie a acelui an. În rechizitoriu se reținuseră patru acte materiale, dintre care doar o faptă propriu-zisă, restul fiind tentative.

Astfel, focșăneanul a sustras dintr-un imobil nelocuit un ceas replică Rolex, o curea bărbătească de culoare neagră, o pereche de cercei din metal galben, un ceas de damă cu brățară metalică, precum și un telefon marca Nokia cu taste. În aceeași noapte, acesta mai încercase să fure și din alte două imobile, însă nu a reușit. La ultima faptă chiar a fost prins în fapt de partea vătămată, care a reușit să-l imobilizeze, anunțând organele de poliție. Aceasta din urmă s-a și constuit partea civilă, cu 1.500 de lei, în dosar existând și o a doua parte civilă, care dorea de la inculpat 200 de lei daune materiale – valoarea prejudiciului creat de inculpat prin distrugerea ușii de acces. Sincer, focșăneanul a recunoscut toate faptele, precizând că în acele momente inhalase prenadez. De altfel, la momentul reținerii, polițiștii au găsit asupra acestuia un recipient din plastic cu inscripția Aderpren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?