Închisoare cu suspendare pentru o tânără focșăneancă de 22 de ani, cercetată pentru pornografie infantilă și violarea vieții private. Concret, aceasta a fost acuzată că, la finalul anului 2020, a distribuit mai multe fotografii cu conținut sexual explicit în care apărea o minoră. În timpul anchetei s-a stabilit că focșăneanca primise imaginile respective de la o altă persoană, după ce minora fusese filmată în timp ce întreținea relații sexuale. De altfel, se pare că în cercul de cunoștințe al inculpatei a fost mare „distracție” cu respectivele imagini. Astfel, s-a stabilit că a fost chiar creat un profil fals pe o rețea de socializare, în numele victimei minore, iar imaginile au fost astfel trimise la mai multe persoane. Cu toate acestea, în timpul anchetei, nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpata a fost cea care crease profilul fals.
De altfel, focșăneanca a mărturisit doar că a trimis imaginile mai multor persoane, iar ulterior a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, care a fost admis de instanță. „Condamnă pe inculpata (…) pentru: – pornografie infantilă la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare; violarea vieții private la 3 luni închisoare (…) contopește pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni de închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al.1 lit. a,b C.pen. (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate şi a pedepsei complementare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. (…) obligă inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la una din cele două instituţii menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţională de Probaţiune, respectiv Primăria Focşani – Căminul de persoane vârstnice sau la Primăria Focşani – Cantina de Ajutor Social. (…) va dispune confiscarea terminalului mobil, ridicat de la inculpata (…)”, se arată în hotărârea instanței.