Două firme focșănene au notificat Primăria municipiului asupra pagubelor pe care le vor avea în urma construirii drumurilor de acces către noul Spital Județean. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al noului Spital Județean de Urgență din Focșani va fi discutat în prima ședință ordinară din acest an a Consiliului Local. PUZ-ul noului Spital Județean a obținut avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) în cadrul unei ședințe care a avut loc la Primăria municipiului la finele anului trecut iar acum trebuie să obțină votul consilierilor locali. În documentația transmisă consilierilor locali se regăsesc și adresele transmise de două companii din municipiu, Bia Company și Sodaco, care menționează cum le vor fi afectate proprietățile de construirea noilor căi de acces. „Intenția de a „transfera” în domeniul public o parte din terenul aflat în proprietatea societății, teren identificat cu numărul cadastral 61690, ceea ce echivalează în realitate cu o intenție de expropriere, deși în scrisoare se evită termenul. Desigur construirea unui spital de urgență în Focșani este salutară și, în principiu, orice opoziție din partea noastră s-ar soluționa în instanță. În această fază, a intențiilor și propunerilor, considerăm că este utilă o examinare mai atentă și profundă a situației din teren, precum și o deplasare la fața locului a factorilor implicați în luarea deciziei, fiindcă una este să se realizeze lucrarea exclusiv birocratic și altceva este ca analiza să se realizeze pe teren”, se arată în notificarea transmisă de Sodaco.
Ulterior, avizul CTATU a fost acordat cu condiția respectării mai multor condiții referitoare la etapele de realizare a proiectului. Este vorba despre realizarea drumurilor de acces către noul spital, respectiv drumul principal din Calea Munteniei, o continuare a străzii Revoluției care va fi realizat, în prima etapă, cu două benzi de circulație cu o lățime totală de 7 metri. În a doua etapă, drumul principal va fi redimensionat și va avea un carosabil de 14 metri, cu două benzi pe sens și trotuare de câte doi metri. De asemenea, calea secundară, în partea de nord a terenului, va avea un profil de 11 metri, adică un carosabil de 7 metri, o bandă pe sens și trotuare de câte doi metri. „În această etapă vor fi afectate atât terenurile aflate în proprietatea statului (MApN) cât și terenuri aflate în proprietatea unor persoane fizice/ juridice, conform planșei de reglementări și regulamentului local de urbanism aferente documentației de urbanism. Această etapă va putea fi dusă la îndeplinire, condiționat de obținerea avizului MApN favorabil, corelat cu soluția propusă spre reglementare”, se arată în avizul CTATU.
Terenul pe care va fi construit noul Spital Județean are o suprafață de peste 17,2 hectare. Noul spital va avea o suprafață construită de 34.565 metri pătrați și o înălțime de maxim 6 etaje. Vor fi amenajate spații verzi pe o suprafață de 67.994 metri pătrați, dar și un parc de 14.390 mp. Documentația prevede și amenajarea a 1.424 locuri de parcare, respectiv un loc de parcare/ 100 mp din suprafața desfășurată a spitalului. De asemenea, în parcarea auto exterioară vor fi montate sisteme de panouri fotovoltaice sub formă de copertină pentru două rânduri alăturate de locuri de parcare. Aceste sisteme de panouri fotovoltaice vor fi de tipul „on-grid”, fără stocare de energie și vor fi conectate direct în rețeaua de joasă tensiune a spitalului. „Aspectul clădirilor va ține seama de particularitățile sitului, de caracterul general al zonei și de arhitectura specifică programului de arhitectură. Aspectul clădirilor va exprima caracterul și reprezentativitatea funcțiunii și va răspunde exigențelor actuale ale arhitecturii europene de „coerență” și „eleganță”. Este interzisă utilizarea culorilor stridente, finisajele exterioare vor avea culori pastelate și culori naturale ale materialelor. Se interzice utilizarea tablei de aluminiu strălucitoare pentru învelitori. Este nerecomandtă utilizarea tablei zincate”, se arată în documentația tehnică.