O profesoară de la Liceul Dimitrie Cantemir Darabani este anchetată de poliţişti pentru purtare abuzivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Ancheta în acest caz a început după ce tatăl unei eleve a depus plângere împotriva profesoarei, pe care a acuzat-o că ar fi agresat-o fizic şi verbal pe fiica sa, elevă în clasa a XI-a, pe motiv că aceasta ar fi fost găsită într-un bar în timpul orelor. „În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările comiterii faptei, iar, în funcţie de rezultate, vor fi dispuse măsuri legale”, a informat Nenişcu. La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ada Macovei, a confirmat existenţa unei anchete în acest caz. „Ancheta este în desfăşurare”, a precizat Macovei.