Primarul Cristi Misăilă vrea mai multe camere de supraveghere video în oraș pentru a evita incidente precum incendierea locului de joacă din cartierul ANL din Sud, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Actul de vandalism a avut loc în cursul nopții de joi spre vineri, 13 spre 14 ianuarie 2022. Pompierii au localizat și au lichidat, în cel mai scurt timp, incendiul ce se manifesta la locul de joacă. Potrivit ISU Vrancea, „cauza probabilă a incendiului: folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”.
Într-un comunicat de presă, primarul Cristi Misăilă a arătat că locul de joacă de pe strada Ulmului abia fusese finalizat și nici măcar nu era recepționat. „Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări pentru a identifica autorul sau autorii. Având în vedere cele întâmplate, Primarul Cristi Valentin Misăilă a solicitat Direcției managementul proiectelor și investițiilor din cadrul Primăriei un studiu prin care să poată fi amplasate în oraș camere de supraveghere video într-un număr suficient de mare pentru evitarea unor astfel de incidente viitoare! Bunurile publice sau private trebuie protejate cu orice preț! Edilul Misăilă speră ca Poliția să îi prindă cât mai curând pe făptași, dar totodată atrage atenția că pentru a descuraja astfel de evenimente este nevoie de implicarea întregii comunități! Pe această cale, Primarul face un apel la cetățeni să anunțe de urgență autoritățile atunci când văd că cineva distruge un bun public sau privat! Sunați la 112! Vandalismul ne afectează pe toți și doar împreună îl putem stopa!”, se arată într-un comunicat al Primăriei Focșani.