Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO și GALERIE FOTO: Interviu cu preotul Florinel Văsie, de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel‟ Focșani, parohul cu bursă de studii la Oxford

În partea de nord a Focșaniului, pe bulevardul Independenței, se află Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel‟. Aproape în permanență, în fața acestui lăcaș de cult vedeam schele, dovadă a faptului că vreme îndelungată biserica a avut nevoie de lucrări de renovare și reconsolidare. Zilele trecute, am luat legătura cu preotul Florinel Văsie, parohul acestei biserci, pentru a afla în ce stadiu sunt lucrările și care este povestea locului de închinăciune. Am aflat că pr. Florinel Văsie este originar din Focșani și încă din fragedă pruncie a făcut o obișnuință din mersul regulat la biserică.

După ce am terminat studiile la Seminarul Teologic din Buzău, am urmat Facultatea de Teologie din Alba Iulia. La vremea aceea, mi se părea că Bucureștiul era mult prea aglomerat, iar Ardealul mi-a plăcut dintotdeauna. Ulterior am urmat un master la Facultatea de Teologie din cadrul Universității București, și tot acolo am urmat și studiile doctorale. Am primit din partea Academiei Române o bursă de studiu de două luni la Universitatea din Oxford, Anglia‟, povestește pr. Florinel Văsie. Preotul spune că nu s-a gândit niciodată să rămână în Alba Iulia pentru că „rădăcinile mă trăgeau înapoi în ținuturile vrâncene‟.

În 2002, pr. Florinel Văsie a fost hirotonit pe seama Parohiei Salcia Nouă acolo unde a slujit vreme de șase ani. Având în vedere că satul în care slujea era micuț, și puține familii se bucurau de venirea pe lume a unui copil, preotul spune că a avut patru sau cinci botezuri, în schimb, „ajunsesem să învăț slujba înmormântării pe de rost pentru că aveam foarte multe înmormântări în sătucul respectiv. Câteodată îți mai vin în minte persoanele care au fost apropiate de biserică și pe care le-ai dus pe ultimul drum, dar te mângâi cu gândul că au trăit în sânul bisericii noastre creștine strămoșești și, cu siguranță, dincolo își vor găsi răsplata pentru faptul că și-au dedicat viața Evangheliei Mântuitorului și slujirii bisericii‟, spune pr. Florinel Văsie.

Noi, cei care ne continuăm viața pe acest pământ, avem posibilitatea de a lua legătura la nivel spiritual cu cei plecați dintre noi prin intermediul rugăciunii. „Lumânarea este lumina Lui Hristos. Atunci când aprindem o lumânare, se creează o conexiune între cei de aici, de pe pământ, și cei din lumea de dincolo. Și lumânarea și icoana te ajută să ajungi mai ușor cu gândul la persoana respectivă care a trecut în neființă. Cea mai simplă rugăciune pe care o poate spune un creștin este: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul». Gândindu-ne la cei care au trecut în lumea de dincolo, am putea spune: «Doamne Iisus Hristoase, miluiește-l sau iartă-i păcatele lui»‟, adaugă preotul.

Parohia de la oraș diferă total față de cea de la țară

După cei șase ani în care a slujit în Parohia Salcia Nouă, pr. Florinel Văsie s-a mutat la Parohia Bizighești, fiind prezent în mijlocul comunității de acolo vreme de șapte ani. Alături de copiii din localitate, preotul a reușit să pună bazele unui parteneriat cu Căminul pentru Persoane Vârstnice Focșani. Săptămânal, voluntarii proiectului îi vizitau pe bătrânii internați la Cămin și desfășurau împreună activități de recreere și chiar mici excursii. Preotul spune că „parohia de la oraș diferă total față de cea de la țară. Dacă la țară, spre exemplu, oamenii știau că preotul este la biserică sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare, la oraș avem biserica aproape tot timpul deschisă pentru că, dacă s-ar putea, oamenii au nevoie de tine 24/24. Ca preot, ești omul la care credinciosul aleargă pentru un sfat, o alinare sau măcar o rugăciune pe care să o poți rosti atunci când el nu o mai poate face‟.

Din vara anului 2016 și până în prezent, pr. Florinel Văsie slujește la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel‟ din Focșani. „La inițiativa credincioșilor din mahalaua Ocoleni, construcția acestei bisericii a început în 1850 și s-a finalizat în 1861. Un an mai târziu, în 1862, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Nectarie Roman. Biserica a fost pictată în 1874 de pictorul Nicolae Romano. Din nefericire, în 1890, un incendiu care a cuprins turla și clopotele, a distrus o parte a picturii realizată în ulei. Biserica a fost refăcută, însă în perioada 1912-1914 a fost închisă din cauza unui cutremur. Cutremurul din 1940, a făcut ca amândouă turlele să fie dislocate.

Pentru a se evita prăbușirea lor, au fost dărâmate și ridicate altele pe structură ușoară, din lemn. În 1952-1985 nu se mai cunosc date despre alte reparații. În anul 1985, preotul paroh de atunci, Nicolae Sanda, a învelit biserica cu tablă galvanizată, în 1986 a construit clopotnița și în 1987 au fost consolidate zidurile bisericii prin montarea, pe exterior, a 16 grinzi armate, încastrate în pereții bisericii și legate prin trei centuri orizontale de beton armat. S-au refăcut și tencuielile exterioare.

În 2002 a fost introdus gazul, în 2007 se fac consolidări în interiorul monumentului, iar în 2008 se tencuiesc pereții interiori cu scopul de a fi pregătiți pentru pictură. Când am venit aici, în 2016, biserica avea pictura în desfășurare. Am continuat pictura, lucrările la acoperiș, la turle și încălzirea prin pardoseală. Avem de finalizat fațada și câteva lucrări la acoperiș și în interior. Avem de lucru și la Sfânta Masă, și nădăjduim ca după aceea să realizăm o sfințire mare‟, mai spune preotul.

Cu siguranță că vom birui și timpurile acestea anormale pe care le trăim acum‟

Biserica nu este doar locul în care oamenii se întâlnesc, prin intermediul rugăciunii, cu Dumnezeu, ci și un loc ideal pentru … pregătirea elevilor de gimanziu care urmează să susțină Evaluarea Națională. „În anul 2017 am început să desfășurăm ore de pregătire cu elevii de clasa a VII-a și a VIII-a pentru examenul de capacitate. Inițial, copiii făceau pregătire la română, matematică și engleză. Timp de doi ani, până la debutul pandemiei, am avut o colaborare frumoasă cu domnul John Korst, pe care l-am cunoscut cu ajutorul doamnei profesoare Carmen Ion. Între timp, a venit pandemia și, de teamă, o perioadă am fost nevoiți să luăm o pauză.

De ceva timp, am reluat pregătirea copiilor și sperăm să continuăm în condiții bune. Sunt înscriși 15 elevi, dar nu vin toți, pentru că fie mai sunt plecați la bunici, fie au teme de rezolvat. Suntem deschiși la înscrieri noi. Totul este pe bază de voluntariat. În prezent, orele de pregătire au loc sâmbăta, de la 10:30‟, spune pr. Florinel Văsie. Preotul Florinel Văsie este tatăl a doi băieți de 18 și 13 ani care, deși sunt apropiați de viața bisericii, nu înclină spre taina preoției. „Îi las să-și aleagă singuri cariera‟, spune preotul.

Perioada de început a pandemiei a fost grea și foarte dureroasă din punct de vedere spiritual, spune pr. Florinel Văsie pentru că „voiai să faci mai mult, dar nu puteai. Am observat în jurul meu atât teamă și precauție, cât și nădejde. Această situație i-a apropiat pe oameni de Dumnezeu. I-a făcut să se gândească la Dumnezeu. Cu siguranță că vom birui și timpurile acestea anormale pe care le trăim acum. Mesajul meu pentru oameni este să aibă nădejde în Doamne Doamne, să fie curajoși și să se roage mai mult. «Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveți. În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea»‟, a conchis pr. Florinel Văsie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?