Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

S-a furat un telefon: hoțul a scăpat de pedeapsă, cel care l-a vândut a fost condamnat la închisoare cu executare

Un tânăr de 23 de ani din Adjud va executa o pedeapsă cu închisoare după ce a ajutat un amic, care furase un telefon mobil, să amaneteze device-ul. Adjudeanul a fost trimis în judecată pentru tăinuire, deoarece procurorii au reținut că știa modul în care fusese obținut telefonul pe care îl amanetase, și, date fiind antecedentele sale penale, instanța a considerat că acesta va lua mai bine aminte din penitenciar la ceea ce a făcut. (…) condamnă pe inculpatul (…), în prezent aflat în Penitenciarul Focşani, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru tăinuire, (…) dispune confiscarea unui telefon marca Samsung Galaxy depus la camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Focşani conform dovezii, se arată în hotărârea judecătoriei, care a fost deja atacată cu apel de inculpat.

Tânărul este arestat într-un alt dosar, acesta fiind cercetat inclusiv în alte județe pentru încălcarea legii. În această cauză, ancheta a demarat după ce, pe 31 ianuarie 2020, tânărul a depus pe numele său, la o casă de amanet, telefonul sustras de un amic. În ziua respectivă, proprietarul telefonului – un minor – a fost păcălit că amicul inculpatului avea neapărat nevoie să o sune pe mama sa, în schimb acesta luându-și tălpășița cu device-ul evaluat la 600 lei. În schimbul telefonului, inculpatul a primit 300 de lei, sumă pe care a cheltuit-o împreună cu autorul furtului, pe alimente și țigări. Între timp, cel care comisese furtul s-a împăcat cu partea vătămată, astfel că singurul judecat și condamnat a fost tânărul din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?