În câteva luni, Secția TBC – Pneumoftiziologie – din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani va avea un lift exterior de targă. De altfel, lucrările de reabilitare a clădirii în sine avansează rapid, iar între timp Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație și a încredințat contractul pentru dotarea clădirii cu acest tip de lift, în vederea transportului pe verticală a pacienților cu deficiențe locomotorii și a pacienților care se deplasează dificil pe scările imobilului amplasat pe Strada Cuza Vodă, nr. 50-52 – Focșani. Liftul urmează a fi amplasat pe partea care se învecinează cu stația de salvare, având drept scop ajutarea pacienților care nu au posibilitatea să circule pe scări, în condițiile în care clădirea are 5 niveluri supraterane – parterul și 4 etaje. În cadrul contractului, încredințat pentru suma de 401.030,65 lei, se vor efectua mai multe tipuri de activități, de la proiectele pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, de organizare a execuției lucrărilor și proiectului tehnic de execuție, până la asistența tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări. Potrivit cerințelor, durata contractului va fi de 4 de luni, din care 3 luni durata de execuție a lucrărilor, iar o lună elaborarea proiectelor necesare, cu precizarea că asistența tehnică de specialitate din partea proiectantului va fi oferită pe toată durata de execuție a lucrărilor, până la recepția la terminarea finală a lucrărilor.