- Turneul va avea loc sâmbătă, 15 ianuarie și duminică, 16 ianuarie
- Internaționalii Alexandru Golea și Tiberius Toboșaru au fost chemați la pregătire la seniorii de Ligă Națională
Handbaliștii juniori 1 ai CSM Focșani 2007 și-au început la 6 ianuarie pregătirea pentru meciurile din sezonul de iarnă-primăvară 2022. În Sala Polivalentă, sub îndrumarea antrenorilor Marius Partene și Iulian Neață, tinerii jucători au avut câteva zile de pregătire fizică și tehnico-tactică intensă – pe care o continuă și în această săptămână ce va fi încheiată cu participarea la un puternic turneu la Suceava. Sâmbătă, 15 ianuarie și duminică, 16 ianuarie, CSM 2007, clasată pe locul 2 în seria B a Campionatului Național, va avea ca adversare pe CSU din Suceava, lidera seriei A a campionatului, CSM București, lidera seriei C și AHC Potaissa Turda, de pe locul 2 al seriei E. Va fi o competiție de pregătire de tăria unui turneu final de campionat național! Și care va oferi fiecăreia dintre participante posibilitatea verificării stadiului în care se află cu două săptămâni înaintea reluării meciurilor de campionat. CSM Focșani 2007 urmează să joace la 30 ianuarie, în Sala Polivalentă, cu AHC Dobrogea Sud Constanța.
Doi dintre componenții echipei de juniori 1 a clubului – ca și ai echipei de Divizia A, internaționalii Alexandru Golea și Tiberius Toboșaru au fost chemați la antrenamentele echipei de Ligă Națională. (Alexandru Golea este și component al formației de juniori 2 a CSM 2007). Sunt handbaliști de foarte bună calitate pe care antrenorii de la seniori îi pot roda și în meciurile de Ligă!