Consiliul Județean Vrancea este convocat, vineri, în ședință extraordinară, aceasta fiind prima ședință a legislativului județean din acest an. Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre care vizează: „Actualizarea documentației tehnico-economice la faza Studiu de Fezabilitate pentru obiectivul de investiție ,,Spitalul Județean de Urgență Focșani – județul Vrancea”; „Actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare energetică și lucrări conexe ale Spitalului Județean de Urgență – “Sf. Pantelimon” Focșani, secția Pneumoftiziologie” și a valorii actualizate a proiectului“.
Noul spital din Focșani va avea o capacitate de spitalizare de 900 paturi (775 paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de spitalizare de zi şi 65 de paturi pentru însoţitori), va avea bloc universitar cu săli de curs și amfiteatru, săli de operație moderne și spații special concepute pentru toate activitățile medicale și conexe, inclusiv heliport. Suprafaţa construită propusă (clădire principală + anexe) este de 20.030 metri pătrați. Valoarea totală a obiectivului de investiţii este estimată la 2.942.716.046 lei, cu TVA inclus (588 milioane de euro). Proiectul va fi inclus pentru finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Obiectivul principal al proiectului este atingerea celor mai înalte standarde pentru creşterea calităţii serviciului medical şi pentru confortul pacienţilor internaţi. Proiectul privind construcția noului spital județean a fost inițiat și susținut de fostul președinte al Consiliului Județean, Marian Oprișan.
Consiliul Județean Vrancea reabilitează și modernizează Secția Pneumoftiziologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea investiției este de 7,9 milioane de lei. Prin intermediul acestui proiect vor fi sprijinite activități specifice realizării de investiții pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, respectiv: izolarea termică a faţadei – parte vitrată (înlocuirea tâmplărie exterioare existente, inclusiv a acceselor); izolarea termică a pereţiilor exteriori și a soclului cu polistiren extrudat ignifugat de exterior de 10 cm grosime; bordarea golurilor tamplariei cu polistiren extrudat ignifugat de 3 cm grosime; izolarea termică a planşeului peste subsol; înlocuirea instalaţiei de distribuţie între punctul de racord (unde se va monta pompa de caldură) şi planşeul peste canal termic, inclusiv izolarea termică și montarea de robineți de presiune diferenţială la baza coloanelor pentru autoreglarea termohidraulică a reţelei; înlocuirea cu corpuri de încălzire cu radiatoare din aluminiu în grupuri sanitare și spatii depozitare și ventiloconvectoare carcasate de pardoseala/perete în rest; reabilitarea si modernizarea sistemelor de climatizare, ventilare naturală si ventilare mecanică; reabilitarea și modernizarea instalației de iluminat, etc. Pe 12 decembrie 2018, fostul președinte al CJ Vrancea, Marian Oprișan, a semnat contractul de finanțare.