Și-a dorit încă din timpul adolescenței să ofere o mână de ajutor semenilor aflați în nevoie, așa că, încă din timpul liceului, tânărul a ajuns să facă voluntariat la Crucea Roșie, filiala Vrancea, loc în care dorința de a activa în sistemul medical a devenit din ce în ce mai arzătoare. Astăzi vom afla povestea vrânceanului Florin Dascălu, asistent medical generalist la substația Odobești din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. S-a născut în Odobești, însă o perioadă a locuit în Mera, mutându-se ulterior cu familia în Odobești. A crescut într-o familie cu patru copii, primind o educație bună și fiind învățat să-i respecte pe toți cei din jur.
După absolvirea școlii gimnaziale, Florin Dascălu s-a înscris la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea‟ Focșani, însă, în clasa a XI-a s-a transferat la seral, fiind nevoit să se angajeze. „La 18 ani, m-am angajat la o stație de carburanți din Focșani. Aveam nevoie de bani pentru a mă întreține în școală. În timpul liceului, când aveam timp liber, făceam și voluntariat la Crucea Roșie. Îmi plăcea să ajut oamenii. Acolo am învățat cum să acord primul ajutor pre-medical de urgență, în urma unui curs. După finalizarea studiilor serale am optat pentru o școală postliceală sanitară. Dacă situația financiară a mea sau a părinților mi-ar fi permis, mai mult ca sigur aș fi aplicat pentru Facultatea de Medicină, iar specializarea ar fi fost Medicina de Urgență, însă nu s-a putut‟, spune, ușor dezamăgit, Florin Dascălu.
În timpul cursurilor școlii postliceale sanitare, tânărul a făcut practică atât la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon‟ Focșani, cât și la SAJ Vrancea, la stația centrală Focșani și la substațiile din Odobești și Reghiu. Orele de practică l-au ajutat pe tânărul aflat la început de drum să se familiarizeze cu adrenalina de pe ambulanță și agitația din spital. „În 2010, chiar pe 1 Decembrie, țin minte că au fost 8 sau 9 accidente. Până atunci nu mai avusesem o zi cu atât de multe accidente. Din cauza poleiului, șoferii pierdeau controlul volanului și făceau accident. În acea zi au murit 3 persoane, cred, iar altele au suferit leziuni. Recunosc faptul că în momentul în care manevrele de resuscitare nu dau răspunsul dorit, avem o remușcare. Ne-am fi dorit să putem face mai mult‟, adaugă Florin Dascălu.
Soț, tată, asistent medical…
După ce o perioadă a fost voluntar în cadrul SAJ Vrancea, în urmă cu mai bine de 5 ani, Florin Dascălu a obținut un post de asistent medical. După doi ani și jumătate în care a lucrat la stația centrală din Focșani, vrânceanul s-a angajat ca asistent medical la substația de la Odobești, unde lucrează de trei ani. Tânărul spune că în toată această perioadă a avut parte de înțelegere deplină din partea soției căreia i-a revenit sarcina de a se ocupa îndeaproape de cei doi copii, o fetiță în vârstă de 8 ani, și un băiețel de 4 ani. Au fost și situații dificile pe care Florin Dascălu le-a depășit însă cu bine. „În urmă cu doi ani am fost solicitați să intervenim la o cabană forestieră din apropierea Mănăstirii Tarnița. Apelul la 112 anunța că este vorba despre o persoană aflată în stare de inconștiență. Din cauza zăpezii de pe carosabil, la ieșirea din Bolotești spre Tarnița am rămas blocați. Am avut ceva emoții, gândindu-mă că nu vom reuși să plecăm de acolo prea curând, iar noaptea amenința să se apropie. În cele din urmă, am reușit să depășim momentul și am ajuns la victimă. Persoana în cauză și-a revenit și a ajuns cu bine la spital‟, povestește Florin Dascălu.
Tânărul asistent medical spune că este foarte important ca atunci când apelăm serviciul 112, să oferim dispecerului cât mai multe detalii cu privire la locație și la starea noastră sau a persoanei pentru care solicităm sprijin. „Atât la școală, cât și în familie, este bine să le explicăm copiilor noștri cum să utilizeze numărul de urgență 112. Să le explicăm că trebuie să sune doar în situații de urgență, și nu pentru a face farse. Chiar și eu i-am învățat pe cei doi copii ai mei cum să sune la 112 , cum să înceapă masajul cardiac, cum se măsoară pulsul, și care este poziția laterală de siguranță. Totodată, ar fi bine dacă cineva din familie sau un vecin ar putea aștepta ambulanța în afara casei cu o lanternă, în cazul în care este noapte. Înainte de sosirea echipajului medical este important să avem la îndemână documentele medicale și medicamentele pe care le luăm zi de zi; dacă este întuneric, indicat ar fi să aprindem toate luminile și să facem vizibil numărul de casă și, pentru că încă ne confruntăm cu pandemia de COVID-19, este important să purtăm mască și să-i rugăm pe cei din jurul să facă același lucru. Sunt câteva lucruri pe care le putem face pentru a veni în sprijinul echipajului SAJ. Fiecare secundă din viața unui om este importantă și nu vrem să o irosim‟, mai spune Florin Dascălu.
În 2020, Florin Dascălu a intervenit la salvarea unei persoane accidentate într-o zonă forestieră din Mera, la limita cu Poiana Cristei și Andreiașu de Jos. „În luna noiembrie a anului 2020, un bărbat a sunat la 112 anunțând că are nevoie de asistență medicală după ce un copac a căzut peste el. Cu toate că protocolul îmi interzicea oarecum să intervin, am luat decizia să plec spre locul în care se afla pacientul într-o mașină de teren, împreună cu un pădurar și un consătean. Ambulanța a putut parcurge aproximativ 4 kilometri din Mera, pe drumul forestier. Am luat aparatura de care aveam nevoie și am ajuns la bărbatul politraumatizat care avea dublă fractură de femur, traumatism costal și traumatism maxo-facial. Având în vedere faptul că prezenta și hipotermie, l-am fi putut pierde, dar Dumnezeu a vrut să-i ofere o nouă șansă la viață‟, povestește Florin Dascălu.
Pandemia: „Unele patologii s-au acutizat pentru că, de frică, omul nu a mai mers la control‟
Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat stilul de viață. Cuvântul de ordine al acestei perioade a fost frica. De teamă că s-ar putea infecta, oamenii au evitat, cel puțin la începutul pandemiei, să mai meargă la spital sau la cabinetele medicale, iar acest lucru a condus la acutizarea unor patologii deja existente. „Unele patologii s-au acutizat pentru că, de frică, omul nu a mai mers la control. Perioada de început a pandemiei a venit la pachet cu o tensiune foarte mare. Echipamentele de protecție erau puține, iar relațiile dintre oameni s-au răcit brusc. Dacă cineva tușea lângă tine, deveneai rapid irascibil și suspicios. Țin minte că atunci când mergeam la un caz covid, îmbrăcați în combinezon, vecinii de pe scară nici măcar nu voiau să deschidă ușa și să ne ajute să coborâm persoana respectivă pe targă sau să ne țină un tub de oxigen. Le era teamă să nu se infecteze. Acum, lucrurile sunt cât de cât mai bune‟, spune Florin Dascălu.
Tânărul precizează că fiecare om ar trebui să aibă în casă o trusă de prim ajutor și să cunoască regulile esențiale în ceea ce privește acordarea primului ajutor pre-medical: verificarea pulsului, așezarea persoanei în poziția laterală de siguranță și începerea corectă a masajului cardiac.
Pe lângă apelurile la 112 care au anunțat accidente rutiere, urgențe medicale sau pacienți covid pozitivi care au nevoie de ajutor medical, de-a lungul timpului, Florin Dascălu spune că a intervenit și asistat la nașterea a trei bebeluși. „În urmă cu 5 ani am fost anunțați că în localitatea Gologanu o gravidă are nevoie de ambulanță. Când am ajuns la fața locului, am aflat că i s-a rupt apa și se pregătea să nască. Am fost nevoit să o ajut să nască, deși era pentru prima dată când făceam acest lucru. Am învățat în școala postliceală, am văzut și câteva filmulețe pe YouTube, dar era prima dată când ajutam o femeie să nască. Atât mama, cât și bebelușul au ajuns cu bine la spital. Au mai fost și alte două gravide pe care le-am ajutat să nască acasă‟, povestește Florin Dascălu.
De la viitor, Florin Dascălu își dorește „sfârșirea pandemiei și sănătate‟. „Colegilor le doresc multă sănătate și înțelegere, iar cetățenilor să nu aibă nevoie de noi. Să fim sănătoși cu toții!‟.