Și-a dedicat viața slujirii Lui Dumnezeu, fiind în permanență în mijlocul credincioșilor. Cu toate că a copilărit în perioada comunistă, când ateismul era „în floare”, preotul Aga Ștefan s-a întrebat constant „cine se face răspunzător de frumusețea și perfecțiunea care ne înconjoară?”. Avea să afle răspunsul în duminicile în care mergea cu bunica maternă la biserică. Rămas orfan la vârsta de șase ani, după ce tatăl a murit într-un accident, pr. Aga Ștefan a început să se apropie tot mai mult de biserică, văzând în preoție „un viitor frumos, o normalitate”. După absolvirea școlii gimnaziale, „în momentul în care directorul unității a aflat că vreau să mă duc la școala de preoți, m-a înscris forțat la liceu. Vorbim despre perioada comunistă. După un an de liceu, cu ajutorul mamei, am reușit să mă înscriu la Seminarul Teologic de la Buzău, pe care l-am absolvit în 1971.
Am mers după aceea la facultate la București, iar după absolvirea anului III de facultate, în 1976, am fost hirotonit preot pe seama Parohiei Vizantea. Primii ani de preoție au fost foarte frumoși. După 20 de ani în care am slujit acolo, la insistențele Centrului Eparhial de atunci, am fost transferat la Panciu, la Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» unde slujesc și astăzi”, spune pr. Aga Ștefan. Despărțirea de enoriașii din Vizantea a fost „foarte dureroasă”, însă acomodarea la noua parohie a fost rapidă, iar pr. Aga Ștefan spune că a ajuns să-i iubească pe credincioșii pănceni la fel de mult ca pe cei de la Vizantea, simțind că sentimentul este reciproc.
Scurtă istorie a orașului Panciu și a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”
În vara lui 1995, pr. Aga Ștefan a fost instalat preot la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Panciu. Obișnuit fiind cu atmosfera de la sat, unde oamenii se salutau când se vedeau pe drum, la oraș, preotul avea să vadă o lume mult mai… rece: „Cum sunt copacii în pădure și nu-ți răspund și nu te văd, așa m-am simțit aici, la început. Dar, încetul cu încetul m-am obișnuit”. De la venirea sa în oraș, pr. Aga Ștefan a încercat să afle cât mai multe informații despre noua parohie și despre orașul Panciu. „Orașul a fost relocat după cutremurul din 1940 când au rămas în picioare doar 27 de case construite din paiantă.
Restul, ce-a fost din zid, s-a dărâmat. De fapt, orașul Panciu a trecut prin trei etape: «orașul de lemn» (până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când un incendiu izbucnit la o fierărie a mistuit aproape tot ce era din lemn); ulterior s-a construit așa-numitul «oraș din zid» (până la cutremurul din 1940, când tot ce a fost din cărămidă și chirpici s-a dărâmat complet); iar după 1940 a fost «orașul din beton» (când betonul domină ca material de construcție)”, spune pr. Aga Ștefan.
Cutremurul din 1940 i-a pus pe fugă pe păncenii care au căutat adăpost fie pe la rude, fie cu chirie – în localitățile învecinate, lucru care a făcut ca, o vreme, orașul Panciu să fie relativ părăsit. Revenirea păncenilor a fost îngreunată și de cel de-al Doilea Război Mondial. „În februarie 1941, mareșalul Antonescu, care era prim-ministru, și cu regele Mihai au venit în Panciu să vadă dărâmăturile după cutremur și au luat ca măsură de ajutor reconstrucția orașului. S-a reușit să se construiască Școala Generală, Palatul Administrativ, actuala primărie și gara. Ulterior, încet, încet au început să se întoarcă și locuitorii”, mai adaugă pr. Aga Ștefan.
Atât cutremurele, cât și Războaiele Mondiale au făcut ca Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Panciu să ajungă o ruină. La câtva timp, biserica avea să „renască” într-o altă locație. „Pe locul unde se află acum Biserica «Sfinții Apostoli Petru și Pavel» a fost o casă a paznicului și o cameră mortuară. Preotul Constantin Galoiu a dărâmat pereții dintre camere, a pus un turn și a amenajat o capelă pentru slujit. În 1949, preotul a început să facă un pridvor, apoi s-a gândit să extindă lucrările, săpând în jurul capelei pentru a fi turnată fundația din beton armat”, povestește pr. Aga Ștefan. Constatând că pictura din interiorul bisericii este deteriorată, preotul a luat hotărârea ca, în perioada 1977-1978, pictorul Ignat Sandu să se ocupe de pictură. În anul următor, biserica a fost sfințită.
Scriitorul Ioan Slavici, înmormântat în Cimitirul „Movila” din Panciu
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” se află la intrarea în Cimitirul „Movila” din Panciu. De la pr. Aga Ștefan am aflat că aici își doarme somnul de veci scriitorul Ioan Slavici. „Pe lângă personalitățile vremii, îl avem aici și pe scriitorul Ioan Slavici care și-a petrecut ultimii 13 ani din viață la Panciu, la fiica lui, Lavinia Ghiorghiu, căsătorită cu-n boier. Fiind bătrân, Slavici și-a dorit să fie înmormântat la Panciu, nu în Arad, la Șiria. A fost înmormântat inițial la Mănăstirea Brazi, însă, în 1959, odată cu decretul 410/1959, mănăstirile s-au desființat, iar călugării au fost alungați. În zona respectivă a fost instalată o fermă zootehnică și, pe timpul iernii, niște romi au demolat biserica refăcută din lemn și, scândură cu scândură, au pus-o pe foc”, povestește pr. Aga Ștefan.
Pentru ca mormântul tatălui ei să nu fie profanat, Lavinia a adus osemintele scriitorului în cimitirul „Movila” din Panciu, lângă viitorul ei cavou. „Rămasă văduvă, Lavinia s-a recăsători cu col. Gâță. Cei doi și-au făcut cavou lângă mormântul tatălui ei. Venind la conducerea țării, comuniștii i-au expropriat pe Lavinia și soțul său. Văzându-se săraci și fără posibilități de a trăi în Panciu, cei doi au plecat la București și au lucrat pe la uzinele «Malaxa». Lavinia a vândut cavoul ridicat lângă mormântul tatălui ei unui fost primar. Dacă ne vom uita pe fereastra cavoului, vom vedea, deși au fost șterse, numele Lavinei și a lui Jean Gâță”, mai spune pr. Aga Ștefan. În fiecare an, în ziua decesului scriitorului, pe 17 august, preotul oficiază o slujbă de pomenire, iar elevii Liceului „Ioan Slavici” Panciu obișnuiesc să depună coroane de flori la mormântul scriitorului.
Viața Sfântului Ștefan – „primul martir creștin”
În a treia zi de Crăciun, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, cunoscut și ca „primul martir creștin”. Sfântul Ștefan a trăit în perioada bisericii primare, „fiind unul dintre cei șapte bărbați «plini de Duh Sfânt și de înțelepciune», ales de Sfinții Apostoli pentru a îndeplini calitatea de diacon. La acea vreme se organizau așa-zisele agape frățești, în care cei înstăriți aduceau la picioarele Apostolilor bunuri sau bani pe care cei din urmă le distribuiau apoi oamenilor în nevoie. Iscându-se unele nemulțumiri în rândul unor văduve care fuseseră trecute cu vederea, Apostolii au spus: «alegeți dintre voi șapte bărbați iscusiți care să servească la mese», iar primul dintre ei a fost Ștefan, după care Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Apostolii și-au așezat mâinile peste ei și, în urma unei rugăciuni speciale, i-au rânduit la slujirea meselor”, spune pr. Aga Ștefan.
Sfântul Ștefan, a cărui viață a fost petrecută într-un echilibru perfect între credință și dragoste față de semeni, avea să fie aspru judecat. „În momentul în care l-au răstignit pe Mântuitorul, evreii au sperat că această «sectă creștină» – așa cum o numeau ei, va dispărea. Spre surprinderea lor însă, nu s-a întâmplat acest lucru. Ștefan, împreună cu alți diaconi, a început să predice cuvântul Evangheliei. Disperați, evreii i-au pus gând rău. L-au prins, au pus martori mincinoși și l-au acuzat pe nedrept că L-a hulit pe Dumnezeu. Când i s-a dat dreptul să vorbească, Sfântul Ștefan a avut o cuvântare lungă despre planul Lui Dumnezeu de a mântui lumea, culminând cu nașterea Lui Hristos. Înfuriați, evreii l-au scos în afara cetății și l-au omorât cu pietre”, povestește pr. Aga Ștefan.
În timp ce trupul său trecea prin chinuri groaznice, mintea lucra spre iertarea păcatelor celor care-l batjocoreau și, îngenunchind, a spus: „«Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta». Sfântul Ștefan este primul martir al Bisericii creștine. Citeam recent într-o lucrare a pr. David că trupul lui a fost lăsat pe câmp, fiind devorat de fiarele sălbatice. Însă, în chip ascuns, creștinii au venit, i-au luat rămășițele și le-au îngropat, iar pe locul unde a fost înmormântat a fost construită o biserică. Se spune că ulterior au fost făcute săpături, i-au fost găsite moaștele, le-au așezat într-o raclă și părticele din moaște se pare că ar fi și la noi în țară”, mai spune pr. Aga Ștefan.
În zona din care provine, Năruja, pr. Aga Ștefan spune că tradiția prespune ca nepotul să poarte numele bunicului. „Pentru mine, Ștefan este un nume frumos care înseamnă jertfă, dăruire și slujire. Pentru mine, Sfântul Ștefan a fost un imbold de a-i urma credința și slujirea. Cred că sunt peste 15 ani de când fac parte din Consiliul Consultativ pe probleme sociale al Primăriei Panciu și, în fiecare săptămână, merg la Căminul de bătrâni, petrecând câteva ore în mijlocul lor. Am o grijă deosebită față de cei vulnerabili”, mai spune pr. Aga Ștefan. Frumusețea sărbătorilor de iarnă nu constă în lucrurile materiale, ci în sentimente, tocmai de aceea, pr. Aga Ștefan ne îndeamnă să avem credință în Dumnezeu și să conștientizăm „că sărbătorile ar trebui să vină cu o transformare a noastră în bine. Trebuie să realizăm că suntem trecători prin viața aceasta, să realizăm câți ani mai avem de aici până la final și să fim mai buni”.
Monitorul de Vrancea îi urează „La mulți ani!” pr. Aga Ștefan și tuturor celor care poartă numele Sfântului Arhidiacon Ștefan! Crăciun fericit!
