Ȋn perioada 6-10 decembrie 2021, nouă elevi ȋnsoțiți de două cadre didactice de la Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” din Focşani au participat la o mobilitate ȋn Estonia, ȋn cadrul proiectului de parteneriat strategic Erasmus+ “Diferent Colours of Us” (2019-2021), Acţiunea cheie KA229, cu ocazia organizării unei activităţi de ȋnvăţare pentru elevi. Gazdă a fost unitatea şcolară Pärnu Waldorfkool din Pärnu linn, Estonia. Au participat fizic şi reprezentatnți ai şcolii partenere din Adana, Turcia, Kenan Cetinel Ortaokulu, dar şi, virtual, şcolile Collège Charles Lemaître din Les Monts d’Aunay, Franța şi cele două școli din Marea Britanie – The Abbey School din Faversham și Hexham Priory School din Hexham. De la Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” au participat elevii: Adrian Eduard Condrea, Alecsandra Codrescu, Francesca Gabriela Crețu, Medeea Dulcescu, Maria Ioniță, David Andrei Mihai, Elena Luiza Moldoveanu, Robert Alexandru Şerban şi Andrei Cristian Vȋrlan. Au fost ȋnsoțiți de directorul şcolii, prof. Emilian Rău şi de coordonatorul proiectului, prof. Nicoleta Dănilă.
Activitățile mobilității au fost centrate pe tema “Different Colours of Dance and Music” – muzica şi dansul au fost abordate din diverse perspective, fiind intercalate şi evenimente de socializare şi cunoaştere interculturală – vizite şi ateliere de lucru la centre precum: Arvo Pärt Centre (un centru dedicat compozitorului estonian contemporan Arvo Pärt), Janne Ristimetsa Tantsustuudio (centru de dans, yoga şi stil de viață sănătos pentru copii), Maarja-Magdaleena Gild (un centru de meşteşuguri şi artă estonă aplicată), Fotografiska Tallinn (o galerie de fotografie, unde erau expuse creații ale fotografului englez Nick Brandt pe tema “This Empty World. Inherit the Dust”), Kumu Kunstimuuseum (Muzeul Național de Artă) şi Eesti Vabaõhumuuseum – Estonian Open Air Museum (muzeul satului estonian din Tallinn).
De asemenea, participanții au vizitat şcoala gazdă, care este o şcoală de tip Waldorf, atȃt de diferită față de sistemul romȃnesc tradițional de ȋnvățămȃnt, au experimentat activități ȋmpreună cu colegii lor estonieni, au asistat la ore şi au profitat de timpul liber pentru a descoperi interese şi preocupări comune. La acestea s-au adaugat experiențe de neuitat, precum vizita la Marea Baltică la -20 °C, turul ghidat al capitalei estone Tallinn, jocuri de Crăciun şi piața de Crăciun din Tallinn şi Varşovia (ȋn escală), dar şi călătoria cu avionul, care a fost o premieră pentru mulți dintre copiii participanți.
Elevii şi profesorii de la Şcoala Nicolae Iorga au prezentat şi promovat muzica şi dansurile populare romȃneşti, creȃnd momente emoționante şi apreciate de toți cei prezenți. Au fost introduşi artişti romȃni precum Maria Tănase, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir şi Ansambul Folcloric “Țara Vrancei”, de care şi-au amintit cu drag paricipanții la mobilitatea transnațională găzduită de Şcoala “Nicolae Iorga” ȋn martie, 2020.
În urma acestui schimb, participanții implicați şi-au dezvoltat sentimentul de comunitate, respectul faţă de culturile ţărilor implicate, gândirea critică, au discutat probleme sociale actuale ȋmpreună cu colegii lor europeni, luând în considerare soluții posibile. De asemenea, şi-au dezvoltat creativitatea, comunicarea în limba engleză, gândirea activă, autonomia, precum şi abilitățile interpersonale și antreprenoriale, sporindu-le astfel încrederea în sine. Elevii şi-au făcut noi prieteni europeni, ceea ce a făcut ca această experiență să fie și mai semnificativă, ȋncurajându-i să participe şi pe viitor ȋn proiecte europene de acest gen.
Din impresiile participanților:
“A fost o mobilitate frumoasă şi o oportunitate unică de a face schimb de experiență cu copiii din Estonia. Am avut ocazia să ȋi cunoaştem la ei acasă, să intrăm ȋn şcoala lor şi să interacționăm cu ei ȋn timpul lor liber. Am descoperit astfel că, deşi au preocupări diferite, avem atȃt de multe lucruri ȋn comun.” (Adrian Eduard Condrea)
“Am trăit o experiență minunată, alături de colegii mei şi de domnii profesori din școala mea, dar şi din Estonia. Sunt foarte încântată de această experiență, de oamenii noi pe care i-am cunoscut şi locurile pe care le-am vizitat. Am adunat multe amintiri frumoase, pe care nu le voi uita niciodată!” (Alecsandra Codrescu)
“A fost o experiență minunată, mi-am făcut prieteni, am ȋnvățat multe lucruri noi, am descoperit sistemul estonian de ȋnvățămȃnt şi am experimentat temperaturi neaşteptat de scăzute. Sper să mai am parte de aşa o experiență oricȃnd! Mă bucur că am putut participa la acest proiect!” (Francesca Gabriela Crețu)
“Amintirile trăite sunt şi vor rămȃne de neuitat! Am cunoscut oameni minunați, am vizitat locuri impresionante. Sunt bucuroasă că am avut ocazia să particip la acest proiect alături de colegii mei, de doamna dirigintă şi domnul director. Copiii estonieni au fost foarte politicoşi şi ne-au făcut să ne simțim ca acasă.” (Medeea Dulcescu)
“După mai bine de doi ani, aşteptarea a luat sfârşit. Am putut participa, ȋn sfȃrşit, la mobilitatea din Estonia. Am vizitat capitala Tallinn şi oraşul gazdă, Pärnu. Am avut ocazia să descopăr tradiții şi obiceiuri specifice Estoniei, am descoperit noi locuri şi lucruri, dar cel mai important, am avut ocazia să cunosc oameni noi, dintr-un alt colț al lumii, cu alte concepții şi perspective asupra vieții. Au fost patru zile pline de farmec, ȋn compania unor oameni dragi. Cu siguranță aş repeta experiența aceasta oricȃnd!” (Maria Ioniță)
“Estonia este o țară frumoasă și interesantă. A fost o mare plăcere să trăiesc câteva zile acolo. Proiectul a fost bine organizat, au fost foarte multe activități care mi-au plăcut, ȋnsă cel mai mult mi-a plăcut Muzeul Național de Artă KUMU, unde am admirat picturi extraordinare create de artiști estonieni. Am aflat multe lucruri noi despre artă, muzică, dans, culturi diferite și modalități diferite de învățare. Mi-am făcut prieteni noi, amintiri noi și am experimentat temperaturi memorabil de scăzute. Mă bucur că am participat la acest proiect şi aștept cu nerăbdare un altul.” (David Andrei Mihai)
“Sunt foarte fericită că am participat la acest proiect, alături de colegii mei, doamna dirigintă Dănilă Nicoleta și domnul director Rău Emilian. Am avut ocazia să îmi fac noi prieteni, cu care am trăit o experiență nouă, minunată, pe care nu o voi uita niciodată. Locurile pe care le-am vizitat au fost memorabile, iar activitățile la care am participat au fost distractive şi educaționale. Estonia s-a dovedit a fi o țară superbă, deşi am experimentat cele mai scăzute temperaturi din viața mea de pȃnă acum.” (Elena Luiza Moldoveanu)
“Activitățile incluse ȋn acest proiect au fost foarte interesante, distractive şi ne-au adus multe amintiri ce vor rămȃne mereu cu noi. Activitatea mea favorită a fost turul oraşului vechi din Tallinn, acesta oferindu-ne oportunitatea de a cunoaşte o parte din istoria capitalei Estoniei.” (Robert Alexandru Şerban)
“Experiența din Estonia a fost una minunată și sunt entuziasmat că am avut oportunitatea de a interacționa cu oameni noi, dintr-o altă țară. Am fost implicați în diverse workshop-uri care au avut ca scop lucrul în echipă, pentru ca noi să învățăm să fim mai empatici unul față de celălalt și să eliminăm individualismul.” (Andrei Cristian Vȋrlan)
“Am participat la un schimb de experiență în Estonia, ocazie cu care mi-am întărit convingerea precum că noi, românii, avem o cultură bogată și o școală care împletește tradiția cu tehnologia ce ar trebui mult mai mult promovate și apreciate!” a declarat directorul şcolii, profesorul Emilian Rău.
“Mă bucur că această mobilitate s-a putut realiza fizic, ȋn pofida tuturor restricțiilor şi situației globale actuale. Date fiind impresiile copiilor participanți, pot spune că acest proiect şi-a atins scopul şi obiectivele. Călătoriile Erasmus+ sunt ȋntotdeauna presărate cu lecţii deghizate în întâmplări, evenimente şi experienţe al căror scop principal sunt descoperirea de sine, valorificarea resurselor interioare și, implicit, dezvoltarea personală și profesională a participanților. Sunt convinsă că astfel de momente au un puternic impact asupra dezvoltării copiilor şi ȋmi doresc ca ai mei copii să rămȃnă la fel de deschişi către astfel de proiecte internaționale şi pe viitor, cu atȃt mai mult cu cȃt la anul drumul lor va continua la liceu. Aceasta a fost ultima mobilitate din cadrul proiectelor Erasmus+ din şcoala noastră şi mă bucur ca s-a finalizat cu atȃt de frumoase ecouri”, a declarat coordonatoarea proiectului, profesoara Nicoleta Dănilă.
Comunicat de presă