O tânără de doar 19 ani, dintr-un sat al comunei Valea Sării, a fost cercetată și condamnată pentru pornografie infantilă și violarea vieții private după o faptă pe care probabil a considerat-o amuzantă. Aceasta a intrat în vizorul procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Vrancea după ce în luna decembrie 2020 a realizat o serie de fotografii și filmări cu conținut sexual explicit cu o parte vătămată minoră, iar ulterior, în luna ianuarie 2021, le-a distribuit. Tânăra nu a negat ceea ce a făcut, dovadă că în ceea ce o privește procurorii au dispus încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.
Luna aceasta, instanța a încuviințat cererea procurorilor: „(…) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă ICCJ / DIICOT- Biroul Teritorial Vrancea și inculpata (…) – cu privire la săvârşirea infracțiunilor de pornografie infantilă, respectiv violarea vieţii private. Condamnă pe inculpata (…) după cum urmează: a. la pedeapsa principală de 1 an şi 4 luni închisoare (…) pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie (…) b. la pedeapsa principală de 3 luni închisoare (…) pentru săvârşirea infracţiunii de violarea vieţii private (…) aplică inculpatei (…) pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare la care adaugă 1/3 parte din cealaltă pedeapsă – 1 lună închisoare; pedeapsa principală rezultantă 1 an şi 5 luni închisoare (…). Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatei (…). Supravegherea se va realiza de Serviciul de Probațiune Vrancea. Termenul de supraveghere este de 2 ani”.
De menționat că, la cei doar 19 ani ai săi, tânăra trebuie ca, în perioada cât se află sub supraveghere, să urmeze o serie de măsuri: să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă, precum și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În același timp, tânăra a fost obligată să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Şcoala Generală Valea Sării sau Dispensarul Uman din comuna Valea Sării, iar în același timp trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Vrancea sau în colaborare cu instituţiile comunitare.