Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Bătaie într-un bar din Mărășești. Tânăr arestat pentru tentativă de omor

Un tânăr de 23 de ani din Mărășești a fost arestat preventiv la finalul săptămânii trecute sub o acuzație gravă: tentativă de omor. Acesta este cercetat după ce, pe 9 decembrie, în timp ce se afla într-un bar din localitate, l-a lovit în cap pe un alt bărbat din Mărășești cu un obiect contondent din lemn, asemănător unei bâte. Conflictul a fost unul spontan, din ce a reieșit până acum în timpul anchetei, însă extrem de violent, dat fiind că partea vătămată a fost lovit în mod repetat, astfel încât a ajuns la spital cu multiple fracturi craniene, prezentând leziuni inclusiv în zona maxilarului și a ochilor. (…) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…) – cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2021 şi până la data de 08.01.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare, se arăta în încheierea instanței.

Surse din cadrul anchetei ne-au precizat că inculpatul a recunoscut implicarea sa în conflict, însă a precizat că nu a vrut să îl lovească pe vecinul său în cap, ci în abdomen, însă acesta s-a dezechilibrat și a căzut. Totodată, inculpatul nu a putut da explicații legate de faptul că nu s-a limitat la o singură lovitură. Până acum, concluziile preliminare arată că, în urma loviturilor primite, partea vătămată are nevoie de 35, 40 de zile de îngrijiri medicale. De menționat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în minorat pentru infracțiuni cu violență. Anul trecut, acesta a fost cercetat într-un alt dosar, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, moment în care procurorii au propus renunțarea la urmărirea penală, soluție confirmată ulterior de instanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?